AcasăAgenda ZileiExterneDupă ce a rămas fără spioni cu acoperire diplomatică în Occident, Lavrov...

După ce a rămas fără spioni cu acoperire diplomatică în Occident, Lavrov anunță că Rusia își reorientează atenția și ”expulzații” către Asia și Africa

După ce batalioane de spioni ruși, care activau sub acoperire diplomatică prin ambasadele ruse și instituțiile euro-atlantice din Occident, au fost prinși în flagrant și trimiși acasă la reciclare, Kremlinul nemaiavând cadre suficient de bine pregătite ca să-i păcălească pe contraspionii europeni, Lavrov s-a decis să anunțe oficial că dacă tot n-ai cu cine și nici cu ce, atunci e mai bine în Asia și Africa decât în Europa.

Prin urmare, a declarat marţi şeful așa-zisei ”diplomaţii” ruse Serghei Lavrov, Rusia ”nu vede niciun sens” să mai menţină aceeaşi prezenţă diplomatică în Occident, anunţând că Moscova se va concentra de acum încolo pe Asia şi Africa, potrivit AFP.

„Nu există niciun sens şi nicio dorinţă, desigur, să menţinem aceeaşi prezenţă în ţările occidentale”, a declarat Lavrov, în timpul unei întâlniri cu tineri ”diplomaţi” recent angajaţi de Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.

”Diplomaţii” ruşi lucrează acolo (în Occident) „în condiţii ce pot fi cu greu calificate drept umane, li se creează mereu probleme, ameninţări care avansează constant”, a subliniat Lavrov.

„Însă, cel mai important este că acolo nu este de lucru după ce Europa a decis să se închidă în faţa noastră, să-şi suspende orice cooperare economică” cu Moscova, a continuat şeful diplomaţiei ruse. „Ce poţi face? Nu-i poţi forţa pe alţii să ne iubească”, a adăugat el.

În acelaşi timp, „ţările lumii a treia, atât în Asia, cât şi în Africa, au nevoie, dimpotrivă, de o atenţie suplimentară”, a dat Lavrov asigurări, precizând că Rusia are multe proiecte acolo, în special comerciale, „care cer un acompaniament diplomatic”.

„În aceste condiţii, vom plasa desigur centrul de gravitaţie în ţările care sunt gata să lucreze în condiţii de egalitate şi să coopereze cu noi pe o bază reciproc avantajoasă”, a conchis înțeleptul Lavrov.

Numeroase ţări occidentale, precum SUA, Franţa, Germania, Italia, Spania, Belgia, sau Austria au expulzat în masă diplomaţi ruşi după declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie. Recent, Bulgaria a expulzat, la fel, nu mai puțin de 70 de așa-ziși ”diplomați” ruși prinși cu urechile lipite de clanțe.

În cele mai multe dintre cazuri, aceste expulzări au fost însoţite de acuzaţii de spionaj.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate