AcasăAgenda ZileiExterneVicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili, a fost interogată într-o anchetă de corupție...

Vicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili, a fost interogată într-o anchetă de corupție de la Bruxelles

Vicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili, a fost interogată într-o anchetă de corupție de la Bruxelles. În paralel, s-au efectuat deja patru arestări și 16 percheziții în cadrul unei vaste anchete anticorupție desfășurate de parchetul federal. Un fost europarlamentar și șeful Confederației Internaționale a Sindicatelor au fost privați de libertate, suspectați că au primit favoruri din partea Qatarului, relatează Euronews și Le Soir.

Eva Kaili, europarlamentar socialist grec, unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European, a fost adusă vineri seară la Bruxelles pentru a fi audiată în legătură cu o anchetă privind presupusa corupţie care implică „o ţară din Golf”.

Alte patru arestări au avut loc deja, vineri dimineață, în capitala Belgiei, în același caz. Presa din Grecia și Belgia au scris că unul dintre cei patru arestați este partenerul lui Kaili.

Partidul socialist grec PASOK, din care face parte Kaili, a anunțat vineri seară că aceasta a fost „exclusă” din calitatea de membru.

Parchetul Federal din Belgia a anunțat că a recuperat 600.000 de euro în numerar și a confiscat computere și telefoane mobile în intervenția de vineri.

Ancheta a fost centrată pe asistenți parlamentari europeni, dar a fost interogat și un fost europarlamentar.

Dealtfel, potrivit informațiilor de la Le Soir și Knack , cei aproximativ 600.000 de euro în numerar au fost descoperiți în reședința de la Bruxelles a fostului europarlamentar arestat deja

„De câteva luni, anchetatorii Poliției Judiciare Federale au suspectat că o țară din Golf ar influența deciziile economice și politice ale Parlamentului European, iar acest lucru se face prin plata unor sume mari de bani sau oferirea unor cadouri mari unor terți cu o importanță politică și semnificativă sau cu poziție strategică în cadrul Parlamentului European”, se arată în comunicat.

Parchetul nu a numit țara aflată în centrul anchetei. Declarația sa de presă se referea doar la un „stat din Golf”. Postul belgian Le Soir a identificat țara ca fiind Qatar.

La 1 noiembrie, a fost raportat pe Twitter că doamna Kaili s-a întâlnit cu domnul Al Marri, ministrul Muncii din Qatar: „Acest oficial al Uniunii Europene salută angajamentul Qatarului de a-și continua reformele în materie de muncă după Cupa Mondială din 2022 și doresc un turneu bun”, potrivit Le Soir.

Vicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili, a fost interogată într-o anchetă de corupție de la Bruxelles

Beneficiarii sunt personalități cu „o poziție politică și/sau strategică semnificativă” în Parlamentul European.

Numele celor arestați de de autoritățile belgiene nu au fost date publicității, dar se crede că ar fi vorba de Luca Visentini, proaspăt ales secretar general al Confederației Sindicale Internaționale, fostul europarlamentar S&D Pier-Antonio Panzeri, un bărbat identificat drept FG, fost asistent parlamentar al lui Panzeri care are legături cu grupul S&D și partenerul lui Kaili.

Kaili, în vârstă de 44 de ani, este un fost prezentator de televiziune din Grecia și europarlamentar din 2014.

Ea nu se află printre cei arestați deoarece singura modalitate de a aresta un europarlamentar este de a-l prinde în flagrant.

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate