vineri, octombrie 4, 2024
AcasăAgenda ZileiActivele fondurilor din România, cotă de 42,2 mld. de lei

Activele fondurilor din România, cotă de 42,2 mld. de lei

Cele peste 200 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au avut active ce au crescut în luna martie cu 0,6%, până la nivelul de 42,2 de miliarde de lei (8,86 miliarde de euro), potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

Acestea au înrtegistrat o creştere de 0,7% de la începutul anului, în timp ce ieşirile nete ale lunii au totalizat 24,6 milioane de lei (5,2 milioane de euro). 

În luna februarie, activele nete ale celor 203 fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut cu 2,4%, până la 42 de miliarde de lei (8,8 miliarde de euro), în timp ce ieşirile nete ale lunii au totalizat 207 milioane de lei (43,7 milioane de euro). 

Activele nete ale celor 80 de fonduri deschise locale au crescut cu 0,6% în luna martie până la 21,5 miliarde lei (4,5 miliarde euro), în vreme ce scăderea în anul curent a ajuns la 0,2%. 

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna martie ieşiri nete de 19 milioane lei (4 milioane euro), fiind vizate fondurile cu capital garantat (-11,9 milioane lei), cele reunite sub categoria „alte fonduri” (-7,6 milioane lei), cele de randament absolut (-5 milioane lei) şi cele de acţiuni (-4,3 milioane lei), în timp ce fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (6,3 milioane lei) şi cele diversificate (3,4 milioane lei) au beneficiat de intrări nete, se mai arată în raportul Asociației Administratorilor de Fonduri. 

Activele nete exprimate în lei ale celor 91 de fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna martie cu 0,1% comparativ cu luna precedentă, până la aproximativ 0,78 miliarde lei (0,16 miliarde euro). 

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 3,5% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna martie intrări nete de 1,1 milioane lei (0,2 milioane de euro). 

Activele nete ale celor 30 de fonduri închise au crescut cu 0,5% în luna raportată, până la 19,9 miliarde lei (4,2 miliarde euro).

Fondurile închise locale au în luna martie ieşiri nete de 6,7 milioane lei (1,4 milioane euro). 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate