Alianța USR PLUS pare că s-a trezit prea târziu în politică sau vrea la guvernare alături de PSD, cel puțin asta lasă impresia liderul USR, Dan Barna, care spune că alianţa este pregătită să participe la o guvernare care să vizeze prioritar revenirea la alegerile de primari în două tururi.
imediat după ce PNL a preluat guvernul în urmă cu 3 luni, atât Dan Barna cât și Dacian Cioloș au ieșit public și au declarat că nu sunt interesați să ajungă la guvernare, în timp ce acum, după ce Guvernul Orban a căzut, Barna declară că vrea la guvernare.
„USR susţine dizolvarea acestui Parlament şi organizarea de alegeri anticipate. Actualul Parlament, dominat de o majoritate toxică, şi-a dovedit limitele. România nu poate merge înainte cu el. Am luat act de afirmaţiile preşedintelui României din această seară privind o posibilă nouă formulă guvernamentală în cazul în care nu se găseşte majoritatea pentru anticipate. Mâine, la consultările de la Cotroceni, delegaţia USR îi va comunica şefului statului faptul că Alianţa USR-PLUS este pregătită să participe, cu miniştri, la o guvernare al cărei prim obiectiv să fie adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să instituie revenirea la alegerile de primari în două tururi”, a scris liderul USR pe Facebook.
El a subliniat că acest scenariu este valabil doar în situaţia în care majoritatea de sorginte pesedistă” din Parlament va face imposibilă organizarea anticipatelor. Mai mult, Alianţa USR PLUS are o propunere de premier în persoana lui Dacian Cioloş.
„Avem, de asemenea, oameni competenţi pentru posturile de miniştri dintr-un viitor guvern”, a adăugat el.
Din delegaţia USR care va merge joi la Cotroceni pentru consultări cu preşedintele Klaus Iohannis în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru vor face parte: Dan Barna, Cătălin Drulă, Cristina Prună, Stelian Ion şi Ionuţ Moşteanu.
Președintele României a declarat ieri că este adeptul alegerilor anticipate, după ce Guvernul condus de Ludovic Orban a fost demis în urma adoptării moţiunii de cenzură. El a mai spus că, în lipsa unei voinţe în acest sens, îşi doreşte să fie votat un guvern care vine cu o agendă reformatoare.