ANAF nu a recuperat nici un sfert din prejudiciul creat de Dan Voiculescu, adică din cele 80 de milioane de euro, de abia dacă a luat înapoi 18 milioane de euro, potrivit G4Media.ro
Astfel, pe 20 august, a vândut la licitație fostul sediul al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), confiscat de la Dan Voiculescu în baza sentinței de condamnare la 10 ani de închisoare din 8 august 2014.
Potrivit ANAF, așa s-a obținut suma de 43 de milioane de lei, adică 9 milioane de euro fără TVA (51 de milioane de lei cu TVA, adică peste 10 milioane de euro) pe cei 29.220 de metri pătrați din strada Gârlei din Băneasa.
Potrivit jurnaliștilor de la G4Media, în ianuarie, ANAF recuperase doar 8,7 milioane de euro din totalul de peste 80 de milioane de euro, prejudiciul stabilit prin sentinţa defintivă de condamnare și produsul infracțional.
Mai mult, suma obținută din vânzarea fostului sediu ICA nu se scade din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA.
Judecătoarea Camelia Bogdan, magistratul care a pronunțat sentința definitivă de condamnare, a dat verdictul din 8 august 2014 cu două componente pe latura civilă (privind banii):
- recuperarea prejudiciului de peste 60 de milioane de euro și
- confiscarea produsului infracțional (bunurile pe care Voiculescu le-a dobândit cu banii furați de la stat), evaluat la peste 20 de milioane de euro.
Produsul infracțional e compus din 4 imobile confiscate de la Dan Voiculescu, dar nevalorificate încă din cauza litigiilor deschise de mogulul Antenelor (cu excepția fostului sediu ICA vândut pe 20 august):
- fostul sediu al Antenelor din Șoseaua București-Ploiești,
- turnul Grivco,
- un teren din strada Gârlei 1B și
- fostul sediu ICA din strada Gârlei 1D (vândut Antenei Group).
Potrivit Cameliei Bogdan și surselor ANAF, sumele obținute de stat din valorificarea produsului infracțional, adică a celor 4 imobile confiscate de la Dan Voiculescu, nu se scad din valoarea prejudiciului de 60 de milioane de euro. Practic, în total, statul are de recuperat de la Dan Voiculescu peste 80 de milioane de euro.
Dan Voiculescu a fost găsit vinovat pentru privatizarea frauduloasă a fostului Institut de Cercetări Alimentare (ICA), după ce a cumpărat terenuri şi clădiri în valoare de 60 de milioane de euro pentru doar 100.000 de euro.
Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. A fost încarcerat în august 2014 şi eliberat în iulie 2017.