luni, octombrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiLiviu Dragnea și Șerban Nicolae au pus gând rău aurului BNR

Liviu Dragnea și Șerban Nicolae au pus gând rău aurului BNR

Liviu Dragnea și Șerban Nicolae au pus gând rău aurului BNR, după ce au depus la Senat o propunere legislativă care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă. 

Proiectul mai prevede că BNR va urmări menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României şi, dacă există pericolul diminuării rezervelor, să prezinte un raport Parlamentului şi Guvernului. 

Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv din următoarele elemente:

  • a) aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate;
  • b) active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări, pe care le stabileşte Banca Naţională a României;
  • c) orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de drepturi speciale de tragere;
  • d) cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României;
  • e) bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României 

Textul propune ca BNR să urmărească menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României. 

„Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, un raport privind situaţia rezervelor şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei”, mai prevede proiectul. 

Totodată se mai menționează că din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice.

Au pus gând rău aurului BNR 

„Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”, mai arată textul propus. 

În plus, evoluţia economiei româneşti din ultimii ani indică o tendinţă pozitivă, cu creştere economică constantă, solidă şi sustenabilă, cu inflaţie moderată, în limite controlabile şi cu o stabilitate predictibilă a monedei naţionale.

„În mod cert, rezultatul acestei evoluţii îl determină politicile macro-economice guvernamentale, cadrul legislativ aplicat şi măsurile prudenţiale şi corective adoptate de Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României. Faţă de perioada anterioară aderării României la Uniunea Europeană, pe fondul atingerii statutului de economie funcţională de piaţă, dar şi faţă de perioada de criză financiară internaţională, situaţia actuală este semnificativ îmbunătăţită, îndreptăţind o abordare diferită în privinţa unora dintre practicile prudenţiale. Perspectivele se menţin pe linia unei evoluţii similare, fără pericolul unor crize semnificative, blocaje sau alte influenţe negative majore. În acest context, apreciem că se poate modifica politica BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur, deţinute în tezaurul propriu sau în străinătate, ca parte a rezervelor constituite din aur şi operaţiuni externe”, precizează iniţiatorii. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate