marți, decembrie 3, 2024
AcasăAgenda ZileiAurelian Bădulescu ar putea fi audiat, astăzi, la Parchetul General

Aurelian Bădulescu ar putea fi audiat, astăzi, la Parchetul General

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu ar putea fi audiat, astăzi, la Parchetul General, după ce zilele trecute a făcut mai multe afirmații în legătură cu protestul din 10 august 2018. Acesta a lăsat să se înțeleagă că ar fi minţit când a dat declaraţii. 

„Ceea ce voi declara la Parchet este o chestiune pe care trebuie să o lămuresc acolo. Din acest moment, în spaţiul public nu mai pot face declaraţii pe acest subiect. Lucrurile trebuie să intre în normal, să afle toată lumea ce s-a întâmplat. Urmează să spun tot ce voi fi întrebat în faţa organelor de urmărire penală şi, sigur, ce elemente în plus voi aduce pentru anchetă. Rămâne ca ancheta să stabilească cine este, dacă este, dacă se face vinovată Jandarmeria sau nu”, a afirmat viceprimarul Aurelian Bădulescu, joi, la Realitatea TV.

A doua zi, însă, a revenit asupra declaraţiilor şi a spus că va aduce la cunoştinţa procurorilor noi situaţii. 

Potrivit lui, este lupta între Liviu Dragnea, între disperarea unui preşedinte de partid de a ţine monolit un partid care îi serveşte intereselor dumnealui, în detrimentul unor oameni care vor să ducă la bun sfârşit nişte programe pentru cetăţeni.

„Îmi asum ceea ce ştiu, oricum viaţa mea în PSD este o chestiune de zile şi tocmai de aceea vreau să vă spun că, dacă voi avea întotdeauna ceva de spus, o voi spune, lucru pe care îl voi face. Am preferat să folosesc acel cuvânt pe care toată lumea astăzi spune că de ce ai minţit. Trebuie să ştiţi că este un vector de a atrage atenţia asupra unei situaţii, pentru că, dacă aş fi spus că aduc lămuriri, nimeni nu ar fi reacţionat. Situaţia de pe data de 10 aduce noi situaţii la cunoştinţa Parchetului, care va trebui, în urma acestor declaraţii pe care le voi da, care nu au avut legătură cu ce m-au întrebat procurorii la acel moment, să pornească pe alte piste pentru a identifica, în opinia mea, dacă sau nu 10 august 2018 a fost sau nu creaţia lui Liviu Dragnea”, a susţinut Bădulescu. 

Acesta a spus că Jandarmeria a fost folosită cu ştirea sau mai puţin fără ştirea lor, într-un joc în care oamenii au avut de pierdut. Atât jandarmii, cât şi oamenii care au intrat în contact cu jandarmii.

„A fost o intervenţie proporţională, în schimb a fost o intervenţie coordonată din partea celor care se aflau în stradă, iar ordinele care se dădeau către Jandarmerie şi discursul public care a fost – a fost doar de a muta dinspre Jandarmerie cine este de fapt obiectivul şi cine este creierul acestei mişcări. Revoluţiile şi mişcările de stradă au un epicentru”, a afirmat Bădulescu. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate