sâmbătă, ianuarie 18, 2025
AcasăAdministrație publicăAutostrăzile construite în parteneriat public privat, un eșec total

Autostrăzile construite în parteneriat public privat, un eșec total

Autostrăzile construite în parteneriat public privat nu vor fi gata la timp și vor costa mult peste bugetele alocate și asumate, potrivit unui raport din 2018 al Curții Europene de Conturi.  

Acesta arată că apelarea la PPP nu rezolvă cu nimic faptul că, de multe ori, proiectele sunt slab pregătite și bazate pe studii incomplete sau pe estimări mult prea optimiste ale traficului și ale încasărilor obținute din taxele plătite de șoferi, spun jurnaliștii de la G4Media.ro.

Acesta sună ca un avertisment pentru România care are în plan așa ceva… dar poate tocmai asta și vor cei care au venit cu respectiva idee, la noi. România negociază în această perioadă construirea și operarea autostrăzii Ploiești-Brașov cu asocierea China Communications Construction Company Ltd (China) și Makyol Insaat Sanayi Turizm (Turcia).

Potrivit G4Media, vecina de la sud, Grecia, a plătit scump greșelile făcute în derularea proiectelor de parteneriat public-privat.

Astfel că, nici una dintre cele trei autostrăzi construite în PPP și analizate de auditorii europeni – Moreas, Olympia și autostrada Greciei Centrale – nu a fost gata la timp. Întârzierile au fost, în medie, de 4 ani.

“Această situație s-a datorat în primul rând crizei financiare și caracterului precar de pregătire a proiectelor de către partenerul public, ceea ce a avut drept consecință semnarea prematură a unor contracte insuficient de eficace cu concesionari privați. (…) Curtea a constatat că analizele premergătoare erau bazate pe scenarii excesiv de optimiste referitoare la cererea viitoare și la utilizarea în viitor a infrastructurii planificate. În plus, faptul că s-a optat pentru utilizarea de parteneriate public-privat nu a avut niciun efect pozitiv asupra a două dintre cele mai frecvente cauze ale întârzierilor, și anume procedurile judiciare și caracterul incomplet al studiilor pregătitoare”, scrie în raportul Curții Europene de Conturi, scriu cei de la G4Media.

Fără baze solide (studii de teren, geologie, geotehnică, impact asupra mediului), orice încercare de tip PPP pe sectorul Comarnic-Brașov (traseu montan foarte dificil) va fi un eșec, așa cum au fost și precedentele trei, avertizeazp  cei de la Asociația Pro Infrastructura.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate