joi, septembrie 21, 2023
AcasăAgenda ZileiAvem restricții, avem măsuri, dar nu avem polițiști

Avem restricții, avem măsuri, dar nu avem polițiști

Avem restricții, avem măsuri, dar nu avem polițiști, potrivit premierului Florin Cîţu care afirmă că, în ultima perioadă, Poliţia s-a retras, nu a mai fost vizibilă în acţiuni pentru respectarea măsurilor de stopare a pandemiei.

„Dacă ai o carantină de formă nu ajută cu nimic. Aceste măsuri (adoptate joi în Guvern – n.r.) cred că vor ajuta foarte mult în perioada următoare, veţi vedea şi în Bucureşti, eu cred că vom vedea efectele imediat. Eu m-am uitat şi pe ultimele cifre din Bucureşti, am făcut apel acum câteva zile la primari, la prefecţi, Ministerul Afacerilor Interne, să fie mai vizibile toate acele autorităţi care sunt responsabile, şi poliţişti, dar mai sunt şi alţii. Am cerut în discuţia mea cu prefecţii, cu preşedinţii de consiliu judeţean să nu mai văd luni, deci după acest weekend, acele imagini cu oameni care stau la cozi sau prin cluburi şi aşa mai departe, fără să respecte regulile de distanţare socială”, a spus declarat Florin Cîţu la Digi 24.

Potrivit premierului, această instituţie nu a mai fost vizibilă în ultima perioadă şi e momentul să revină.

„Cred că s-a retras în ultima perioadă şi nu a mai fost vizibilă. E momentul să revină pentru că încă nu am trecut de pandemie şi sunt reguli care trebuie respectate. Am atras atenţia că văd din ce în ce mai multe persoane pe stradă care nu poartă mască acum o lună şi jumătate şi am spus că dacă ne relaxăm prea repede ajungem la această situaţie şi, din păcate, am ajuns aici, iar măsurile pe care le luăm au doar rolul de a reduce aceste efect al pandemiei. Sunt măsuri luate după discuţii cu toată lumea, măsuri care să ne ajute pe noi să accelerăm campania de vaccinare şi să reducă presiunea de pe sistemul de sănătate, pentru că aţi văzut că este o presiune foarte mare”, a afirmat premierul.

Acesta susţine că nu vor mai exista terase care să funcţioneze ilegal, menţionând că, în şedinţa de Guvern, a fost prezentat, în primă lectură, un proiect de lege privind suspendarea activităţii spaţiilor comerciale care nu respectă regulile.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate