sâmbătă, septembrie 23, 2023
AcasăAgenda ZileiCîțu: Protestul de la metrou este ilegal. A fost provocat de un...

Cîțu: Protestul de la metrou este ilegal. A fost provocat de un deputat PSD

Protestul de la metrou este unul ilegal, provocat de un fost deputat PSD care îşi pierde sinecuri,  a declarat premierul Florin Cîţu care anunţă că i-a solicitat ministrului de Interne, Lucian Bode, să ia măsuri.

„Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta este acţiunea ilegală care a blocat metroul în această dimineaţă. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este mai presus de lege, asta i-am transmis domnului ministru şi trebuie să ia măsuri. Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecuri. Am transmis acelaşi mesaj domnului ministru Bode”, a scris premierul pe Facebook.

Circulaţia trenurilor de metrou este blocată, vineri dimineaţă, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

„În momentul de faţă sunt circa 600 de participanţi la acest protest. Trebuie menţionat că angajaţii Metrorex care trebuiau să asigure mersul trenurilor astăzi s-au prezentat la serviciu normal. Acţiunea de protest e ilegală, perturbă ordinea publică şi împiedică desfăşurarea în condiţii normale a transportului de călători în Bucureşti. Metrorex îşi rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri această ilegalitate”, subliniază Metrorex.

Protestul de la metrou este ilegal

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că aceasta este o acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș.
„Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii. Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie”, a spus Drulă pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui, oamenii onești care lucrează la metrou au venit în această dimineață să muncească în folosul călătorilor.
„Pentru ei am toată aprecierea. Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților. Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018. O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare. Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi”, a mai spus Drulă.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate