Uniunea Salvaţi România (USR) dar și cei de la PLUS au solicitat Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privinţa recentei ordonanţe pe Justiţie. O delegaţie a fiecărei formaţiuni s-a deplasat la instituţia condusă de Victor Ciorbea pentru a depune solicitarea.
„Avocatul Poporului menționa, cu puțin timp în urmă, că așteaptă argumente pentru a contesta constitutionalitatea OUG privind modificarea, din nou, a legilor justiției. Echipa de juriști a PLUS s-a mobilizat rapid și, în mai puțin de două ore, am fost la el cu argumentele. Ne-a dat dreptate. Acum, nu mai există niciun motiv pentru a nu sesiza CCR!”, declara Andrei Lupu, membru al Biroului Național PLUS.
Pe de altă parte, și cei de la USR au dat același mesaj. „Am avut o întâlnire de aproape o oră cu Avocatul Poporului. I-am transmis punctele de vedere şi argumentele USR conform cărora această Ordonanţă 7/2019 subordonează şi confiscă instituţiile de luptă împotriva corupţiei la cheremul lui aga Tudorel, acest ministru al Justiţiei de natură fanariotă. Şi i-am transmis explicit Avocatului Poporului că este o obligaţie pentru domnia sa să atace la CCR această OUG, pentru că afectează semnificativ şi major mecanismele de funcţionare a Justiţiei şi nu ne permitem ca stat să nu avem un control de constituţionalitate pe această ordonanţă abuzivă, care blochează şi destructurează activitatea Justiţiei. Avocatul Poporului a spus că va analiza argumentele noastre şi, foarte important, că aşteaptă în zilele următoare argumente şi de la asociaţiile magistraţilor, de la procurori, de la celelalte partide politice care consideră că această ordonanţă este într-adevăr un nou instrument de abuz şi de atac asupra Justiţiei şi că domnia sa va lua o decizie într-un termen de zile”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.
Liderul USR spune că, toată societatea trebuie să reacţioneze cu privire la această situaţie, despre care spune că este similară Ordonanţei 13.
„Ştim cu toţii care a fost activitatea Avocatului Poporului pe domeniul Justiţiei în ultimii ani şi în ultimele luni, deci nu avem aşteptări foarte mari. Oricum, promisiunea este aceea a unui răspuns. Domnia sa nu s-a angajat că va ataca ordonanţa şi acest lucru evident că nu ne bucură în niciun fel, dar a promis că va analiza toate aceste argumente. În egală măsură, am simţit şi o speranţă de scăpare din subiect, referindu-se la posibilitatea unui conflict de natură constituţională şi, dacă acest conflict s-ar confirma, cumva nu ar mai ataca domnia sa, urmând să facă preşedintele lucrul acesta”, a precizat liderul USR.
El a adăugat societatea aşteaptă ca Avocatul Poporului să facă lucruri semnificative pentru stabilitatea sistemului de justiţie.