AcasăAgenda ZileiExterneBelgorod, Rusia: Un mort şi șase răniţi într-un atac dinspre Ucraina

Belgorod, Rusia: Un mort şi șase răniţi într-un atac dinspre Ucraina

O persoană a fost ucisă şi alte trei au fost rănite în sud-vestul Rusiei în urma unor bombardamente provenind din Ucraina, a anunţat miercuri guvernatorul rus al regiunii afectate, transmite AFP.

„În acest moment, o persoană şi-a pierdut viaţa – a murit în ambulanţă -, şi sunt trei răniţi”, a declarat pe Telegram guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov.

Ulterior (la orele 22:29), el a revenit și a anunțat ”6 răniți și 1 mort”.

El a spus că este „cea mai dificilă” situaţie din regiunea sa de când preşedintele Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina, pe 24 februarie.

Gladkov a acuzat Ucraina că a vizat satul Solohi, precizând că o casă a fost parţial distrusă.

Autorităţile din regiunile de frontieră ale Ucrainei acuză în mod regulat forţele de la Kiev că au lansat atacuri împotriva Rusiei.

În aprilie, guvernatorul regiunii a acuzat faptul că elicoptere ucrainene au atacat un depozit de combustibil din Belgorod.

(sursa: Agerpres)

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate