luni, martie 17, 2025
AcasăAgenda ZileiSocialBilant Covid, 15 ianuarie: 10.062 cazuri noi de infectare, 29 de decese...

Bilant Covid, 15 ianuarie: 10.062 cazuri noi de infectare, 29 de decese și 455 de persoane internate la ATI

Grupul de Comunicare Strategică anunţă că până sâmbătă, la ora 10:00, s-au înregistrat peste 10.000 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 32 de decese, dintre care 3 anterioare. La ATI sunt internate 455 de persoane, dintre care nouă sunt copii. În Bucureşti, incidenţa a urcat la 4,62 la mie, în Cluj a ajuns la 6,6, iar în Suceava la 4,99. Au fost efectuate peste 62.000 de teste.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. 952 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, în Bucureşti au fost raportate 1.389 de cazuri, în Timiş – 642, în Cluj – 595, în Suceava – 488, în Braşov – 374, în Ilfov – 367, în Bihor – 363, în Iaşi – 336, în Bacău – 321, în Maramureş – 310. Celelalte judeţe au anunţat sub 300 de cazuri noi, iar 1.185 de infectări nu au fost alocate pe judeţe.

În Bucureşti, incidenţa este de 4,62 la mie, în Cluj – 6,6, în Suceava – 4,99, în Timiş – 4,63, în Braşov – 4,34, în Ilfov- 4,26.

„În total, până astăzi, 15 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.895.833 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 19.117 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.776.122 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi”, a adăugat sursa citată.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 508 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până sâmbătă, 59.212 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 14.01.2022 (10:00) – 15.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 32 de decese (17 bărbaţi şi 15 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bihor, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea.

Dintre cele 32 dedecese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 10 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 32 de pacienţi decedaţi, 31 au fost nevaccinaţi şi 1 vaccinat. Pacientul vaccinat avea vârsta cuprinsă între 50-59 ani şi prezenta comorbidităţi.

Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Braşov şi Mureş, în luna ianuarie 2022.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.418, cu 72 mai puţin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 455 de persoane, cu una mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 455 de pacienţi internaţi la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienţilor internaţi, 229 sunt minori, 220 fiind internaţi în secţii, similar cu ziua anterioară, şi 9 la ATI, cu unul mai puţin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.337.430 de teste RT-PCR şi 6.565.203 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.815 teste RT-PCR (9.642 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.173 la cerere) şi 41.315 teste rapide antigenice.

În raportarea de sâmbătă, 15.01.2022, din alerte.ms.ro, pentru testele RT-PCR, 5 laboratoare au făcut prima raportare. Astfel, există un surplus de 7.668 teste la totalul de teste RT-PCR efectuate până în prezent. Laboratoarele au transmis e-mail-uri explicative către INSP, în care au confirmat datele raportate prin intermediul aplicaţiei informatice.

Această corecţie nu afectează numărul persoanelor pozitive, pentru că fiecare test pozitiv este raportat în coronaforms în momentul prelucrării. Numărul de persoane pozitive de astăzi este rezultat doar din testele efectuate în ultimele 24 de ore.

Pe teritoriul României, 48.643 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.260 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 56.757 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 31 de persoane.

 

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate