vineri, septembrie 29, 2023
AcasăAgenda ZileiSocialBilanț Covid, 2 septembrie: 1.470 cazuri noi de infectare, 26 decese și...

Bilanț Covid, 2 septembrie: 1.470 cazuri noi de infectare, 26 decese și 322 persoane internate la ATI

În ultimele 24 de ore au fost consemnate 1470 de cazuri noi de Covid, din peste 40.600 de teste și au fost raportate 21 de decese. În unitățile sanitare sunt internate 2.642 persoane cu Covid-19, dintre care 322 persoane sunt la ATI, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 245 şi în judeţele Timiş – 107, Cluj – 90, Suceava – 80.

Media națională a incidenței cumulate a cazurilor la nivel județean pe 14 zile la mia de locuitori, raportat la populația României, este de 0,52. Cea mai ridicată rată a incidenței a fost înregistrată în județul Ilfov și este de 1,06 la mia de locuitori, urmat de municipiul București, cu 0,88 la mie.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 173 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În intervalul 01.09.2021 (10:00) – 02.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 26 de decese (9 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Neamț, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 26 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.642. Dintre acestea, 322 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 101 sunt minori, 98 fiind internați în secții și 3 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.126.913 teste RT-PCR și 2.451.658 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.293 de teste RT-PCR (6.831 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.462 la cerere) și 24.384 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 8.545 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.557 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.196 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 58 de persoane.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate