În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4.893 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 30 de decese, 6 fiind anterioare. La Terapie Intensivă sunt internaţi 409 pacienţi, cu 19 mai mulţi faţă de ziua anterioară. De asemenea, a crescut numărul copiilor internaţi în spitale. Incidenţa îmbolnăvirilor în Bucureşti a ajuns la 1, de la 0,9 în urmă cu o zi. Au fost efectuate peste 64.000 de teste.
În Bucureşti au fost raportate 865 de cazuri noi, în Cluj – 360, în Timiş – 290, în Suceava – 285, în Constanţa – 244, în Braşov – 228, în Bihor – 179, în Iaşi – 172, în Prahova – 139, în Ilfov – 136, în Arad şi Bacău – câte 130, în Maramureş – 129, în Hunedoara – 102, în Neamţ – 101. Celelalte judeţe au anunţat sub o sută de cazuri fiecare.
Un număr de 32 de judeţe şi Capitala au înregistrat o creştere a numărului de infectări.
În total, până astăzi, 5 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.821.849 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 12.021 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.749.204 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi – a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 459 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până miercuri, 58.896 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 04.01.2022 (10:00) – 05.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese, dintre care 6 anterioare intervalului de referinţă, (16 bărbaţi şi 14 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mureş, Olt, Sibiu, Suceava şi Municipiul Bucureşti.
Dintre cele 30 dedecese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 10 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Din totalul de 30 de pacienţi decedaţi, 24 erau nevaccinaţi şi 6 vaccinaţi. Cei 6 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
Au fost raportate 6 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţul Suceava, înregistrate 2 în luna octombrie 2021 şi 4 în luna noiembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 24 de decese.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.259, cu 56 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 409 persoane, cu 19 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 409 depacienţi internaţi la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienţilor internaţi, 88 sunt minori, 82 fiind internaţi în secţii, cu 10 mai mult decât în ziua anterioară, şi 6 la ATI, cu unul mai puţin decât în ziua anterioară.
Până miercuri, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.115.268 de teste RT-PCR şi 6.171.713 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.887 de teste RT-PCR (9.947 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.940 la cerere) şi 43.759 de teste rapide antigenice.