Bărbatul de 42 de ani care a răpit şi ar fi violat două fete din Vama Buzăului a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, a anunţat, duminică seara, IPJ Braşov.
Potrivit poliţiştilor, din cercetările efectuate în cauză a reieşit că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, prin exercitarea de constrângeri fizice şi ameninţări, ar fi forţat, pe rând, minorele să întreţină mai multe raporturi şi acte sexuale, în timp ce se aflau într-o parcare situată pe DN 10, între localitatea Întorsura Buzăului şi municipiul Buzău, dar şi în localitatea Valea Nicovani din judeţul Prahova.
Agresorul a fost reţinut sâmbătă pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Braşov, fiind cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi coruperea sexuală a minorilor.
Răpitorul, potrivit polițiștilor, era recidivist. El primise o pedeapsă de 10 ani după ce a violat o altă minoră și a fost eliberat din pentienciar, mai devreme, în baza legii recursului compensatoriu.
Pe numele celor două fete a fost emisă la nivel naţional, în cursul zilei de sâmbătă, alerta „răpire minori”, după ce bărbatul, care s-a prezentat ca fiind prieten al concubinului mamei acestora, le-a luat vineri seara să le ducă la un „grătar”, unde a pretins că ar fi fost prezenţi şi alţi copii. Minorele au fost găsite sâmbătă de poliţişti pe raza judeţului Prahova.
„La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10,25, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia a două minore, respectiv Repede Gabriela-Mihaela, în vârstă de 12 ani şi Gecso Elena-Andreea, în vârstă de 10 ani. Din cercetări a reieşit faptul că, în data de 11 noiembrie, în jurul orei 19,00, la domiciliul minorelor, situat comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, s-ar fi prezentat un bărbat, pe nume Costi, cunoştinţă a concubinului mamei celor două minore, care i-ar fi cerut acordul mamei de a le lua pe cele două fete pentru a merge să facă un grătar la locuinţa sa şi a se juca cu alţi copii, urmând să revină la domiciliu în jurul orei 21,00. Întrucât cele două minore nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspunde la telefon, mama celor două minore a alertat cadrele de poliţie”, a transmis IPJ Braşov.
Fetele au fost găsite sâmbătă, pe raza judeţului Prahova.
„În urma emiterii alertei ”răpire minori” la nivel naţional, în cadru IPJ Prahova au fost instituite filtre şi dispozitive rutiere pentru depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei. În jurul orei 17,00, o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti formată din ofiţeri de specialitate a oprit în trafic pe raza comunei Valea Călugărească, în satul Valea Nocovani, autoturismul dat în consemn. La volanul acestuia se afla bărbatul în vârstă de 42 de ani, împreună cu cele două minore. El a fost condus la sediul unităţii de poliţie pentru audieri. Cercetările sunt continuare de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Braşov”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Mihaela Florescu.
