AcasăAgenda ZileiJustițieCEDO respinge ca inadmisibile cererile lui Dan Voiculescu: sentința dată de judecători...

CEDO respinge ca inadmisibile cererile lui Dan Voiculescu: sentința dată de judecători a fost imparțială și temeinic motivată!

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi drept inadmisibile cererile depuse de fostul magnat al presei român Dan Voiculescu cu privire la condamnarea sa pentru spălare de bani şi la confiscarea bunurilor sale, informează AFP, potrivit Agerpres.

Instanţa judiciară a Consiliului Europei ”declară, în unanimitate, cererile inadmisibile”, a indicat CEDO într-un comunicat, precizând că ”aceste decizii sunt definitive”.

Cererile către CEDO au fost formulate într-un prim caz, de către Dan Voiculescu însuşi, iar în al doilea caz de fiicele sale Camelia Rodica Voiculescu şi Corina Mirela Voiculescu, şi de două companii româneşti, Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. şi Grupul Industrial Voiculescu şi Compania S.A., potrivit unui comunicat al CEDO.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, în august 2014, în Dosarul „ICA”, la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani, iar instanța a dispus recuperarea a 60 de milioane de euro de către stat, reprezentând valoarea prejudiciului din acest dosar. Completul de judecată de la Curtea de Apel București care a pronunțat sentința a fost format din judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea.

Dan Voiculescu susţinea, în special, că statul l-a urmărit în justiţie ”în scopuri politice” şi că judecătorii nu au fost imparţiali.

”Referitor la independenţa tribunalelor de proces, Curtea a luat notă că procedurile nu au fost arbitrare, că domnului Voiculescu i s-au oferit ocazii rezonabile de a-şi prezenta argumentele în proceduri antagonice şi că deciziile adoptate au fost motivate temeinic pe baza faptelor şi a legii aplicabile”, a explicat CEDO.

Referitor la confiscarea bunurilor, Curtea consideră că nu s-a constatat nicio eroare de imparţialitate din partea judecătorilor.

cedo voiculescu

 

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate