AcasăAgenda ZileiCehia expulzează 18 ”diplomați” ruși care spionau pentru GRU și anchetează implicarea...

Cehia expulzează 18 ”diplomați” ruși care spionau pentru GRU și anchetează implicarea altor doi ofițeri GRU în exploziile de la Vrbětice, din 2014

Cehia a anunțat sâmbătă seara expulzarea a 18 membri ai Ambasadei Rusiei la Praga, acuzați de implicarea în acțiuni de spionaj desfășurate pe teritoriul Cehiei.

Potrivit autorităților cehe, diplomații ruși colaborau cu Serviciul de Informații Militare (GRU) al Rusiei.

„Există o bănuială bine întemeiată cu privire la implicarea unor ofiţeri ai serviciului de informaţii rus GRU, unitatea 29155, în explozia depozitului de muniţii din zona Vrbetice”, (localitate aflată la circa 300 de kilometri sud-est de Praga), a declarat premierul Babis.

Ministrul ceh de externe, Jan Hamacek, a precizat că cei 18 membri ai ambasadei ruse, identificați ca agenți secreți, trebuie să părăsească țara în 48 de ore.

De asemenea, poliția cehă caută doi bărbați implicați în exploziile a două depozite de armament și muniție din localitatea cehă Vrbětice, în 16 octombrie și 3 decembrie 2014, în care și-au pierdut viața două persoane.

Cei doi suspecți sunt, ofițerii GRU Ruslan Boshirov și Alexander Petrov, membri ai unității GRU 29155 (însărcinată cu sabotaje, diversiuni și asasinate), au fost implicaţi inclusiv în tentativa de asasinare cu Noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în Salisbury, în 2018.

În octombrie 2014, cînd a avut loc prima explozie la un depozit din Vrbětice, în Cehia se afla și Sergei Skrypal, care intrase în țară cu puțin timp înaintea celor doi suspecți – a informat Radiožurnál, citat de blesk.cz.

Conform anchetatorilor cehi, înaintea exploziei din 2014 un email a fost trimis companiei care administra unul dintre depozitele de muniții care avea să fie aruncat în aer. Mailul, expediat din partea „Gărzii Naţionale” din Tadjikistan, solicita accesul în locaţie a două persoane pentru realizarea unei inspecţii. Ataşat mailului erau pozele scanate a două paşapoarte: unul pe nume „Ruslan Tabarov” din Tadjikistan, celălalt, pe nume „Nicolae Popa”, cetăţean moldovean.

”Cei doi, informează siteul blesk.cz, au prezentat inițial, la solicitarea intrării în Cehia, pașapoarte ruse cu alte identități: primul, Alexander PETROV, n. 13 iulie 1979 și al doilea, Ruslan BOSHIROV, n. 12 aprilie 1978, ulterior legitimîndu-se printr-un pașaport moldovenesc pe numele lui Nicolae Popa, născut 18 iulie 1979, și un pașaport emis în Tadjikistan pe numle lui Ruslan Tabarov, născut pe 23 octombrie 1975” – a declarat Jaroslav Ibehek, purtătorul de cuvânt al serviciului ceh de luptă împotriva criminalității organizate (NCOZ).

Ulterior, s-a dovedit că fotografiile celor doi erau aceleaşi cu cele ale suspecţilor surprinşi, patru ani mai târziu, de camerele de supraveghere din Salisbury, când GRU a încercat să-l asasineze cu Noviciok pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia.

Condorm informațiilor furnizate pe același site, blesk.cz, Alexandru Petrov s-ar numi, în realitate Alexander Mishkin, despe care grupul internașional de investigații Bellingcat a scris că este un medic în serviciul GRU de informații militare rusești, iar cel de-al doilea, cunoscut sub numele de Ruslan Bosirov, s-ar numi în realitate Anatoly Chepiga și este colonel în cadrul GRU.

Decizia autorităților cehe de  expulzare a agenților ruși de la Parga, care acționau sub acoperire diplomatică, vine la două zile după ce Statele Unite au anunțat sancșiuni financiare împotriva Rusiei și expulzarea a 10 ”diplomați” ruși, și la o zi după ce Polonia a declarat trei diplomați ruși ”persona non grata”, în semn de solidaritate cu americanii.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate