Elevii reiau cursurile pe 8 noiembrie, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, luni, într-o declaraţie de presă. De asemenea, a mai spus el, numărul tezelor va fi redus atât în gimnaziu, cât și în liceu.
„Pe 8 noiembrie, şcoala va începe. (…) Vom avea consultări cu autorităţile sanitare şi vineri vom vedea care va fi modul de deschidere a şcolilor în data de 8 noiembrie, având ipoteza de bază a prezenţei fizice”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Totodată, el a menţionat că Ministerul Educaţiei şi-a însuşit propunerea Consiliului Naţional al Elevilor pentru un mod de funcţionare al unităţilor de învăţământ adaptat realităţilor, subliniind că, de exemplu, dacă jumătate din ţară va avea o rată de infectare foarte scăzută, fără cazuri de COVID-19 în şcoli, acestea vor putea funcţiona cu prezenţă fizică.
Cîmpeanu a amintit că, din punctul de vedere al Ministerului Educaţiei, două săptămâni de vacanţă reprezintă maximum ce poate fi recuperat fără ca elevii să piardă vreo zi de cursuri sau să aibă schimbate datele pentru bacalaureat şi evaluare naţională.
„Există un document, o anexă, în care s-au prezentat o serie măsuri propuse spre adoptate prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii. Ministrul Educaţiei va rămâne în continuare consecvent principiului conform căruia şcolile trebuie să funcţioneze cu prezenţă fizică, în limita în care condiţiile de protecţie sanitară pot fi asigurate pentru elevi şi profesori. Este un principiu de bază”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.
Va fi redus numărul tezelor atât în gimnaziu, cât și în liceu
El a mai anunțat că tezele pentru semestrul I se vor putea da începând cu data de 6 decembrie, iar numărul lor va fi redus și la gimnaziu, și la liceu.
„Am decis să reducem numărul de teze pe care elevii le vor susține în acest an prin excepție. La clasa a opta vom avea doar două teze, nu trei. Așadar, toți elevii de gimnaziu vor avea doar două teze, care se vor da fizic.
Pentru liceu, am redus numărul tezelor de la 4 la 3.
Această reducere va face obiectul reglementărilor pe care le vom anunța în 5 noiembrie.
Atât vreme cât am avut foarte multe școli în online, nota la teză va avea o pondere mai mică în raport cu notele pe care elevul le va primi.
Tezele vor putea fi susținute începând cu 6 decembrie, va fi la latitudinea fiecărui profesor perioada optimă de susținere a tezelor. Fiecărui elev să îi rămână la dispoziție o perioadă în care să-și poată corecta rezultatele.
Cine nu va putea susține teza fizic, o va putea face după revenirea la școală, chiar dacă revenirea se va face în semestrul 2″, a precizat ministrul Educației.