Fiecare român a luat câte un credit forțat de 1000 de euro, după ce PSD a îndatorat ţara cu 20 de miliarde de euro, acuză deputatul liberal Florin Claudiu Roman. Acesta spune că, în ultimii doi ani, guvernul de stânga PSD-ALDE a împrumutat România cu 20 de miliarde de euro şi pe fiecare român cu 1006 euro. „Numai în primele 9 luni ale acestui an, Dragnea a îndatorat România cu 9,8 miliarde de euro. Este răspunsul oficial al guvernului Dancilă la o interpelare pe care am adresat-o Ministerului de Finanţe”, afirmă deputatul.
Toate aceste împrumuturi, care împovărează generaţiile viitoare, sunt contractate într-o perioadă în care România are creştere economică şi în care nici un proiect de mare infrastructură nu este pornit.
Credit forțat de 1000 de euro
„Practic, lunar, guvernul de stânga PSD-ALDE se împrumută cu circa 1 miliard de euro pentru a plăti pensii şi salalarii, în condiţiile în care investiţiile au scăzut la un nivel istoric. La acestea mai adăugă încă 1 miliard de lei pe lună se duc pentru dobânzile pe care le generează datoria publică.Românii trebuie să ştie că plata salariilor unor categorii de bugetari, a pensiilor se face pe seama unor împrumuturi extrem de împovărătoare care vor fi plătite de noi toţi. Până azi, plătim un “credit” de 1.006 euro fiecare român, de care nu ne-a întrebat nimeni, dacă îl vrem sau nu”, a mai declarat liberalul.
Acesta face precizarea că, pentru ca fiecare român să înţeleagă unde ne duce Dragnea, în perioada crizei economice, guvernul Boc a contractat cel mai mare credit din istoria României: 12,95 miliarde de euro, bani care au intrat în vistieria BNR şi la care nu s-a umblat.
„Atunci România înregistra o scădere economică uriaşă, de minus 8%. PNL îi solicită lui Liviu Dragnea să pună capăt acestei situaţii inacceptabile şi să nu mai pună biruri pentru români, fără să-i întrebe!”, a mai spus deputatul liberal.