marți, decembrie 3, 2024
AcasăAgenda ZileiCristina Tarcea, „analizată” de Inspecția Judiciară

Cristina Tarcea, „analizată” de Inspecția Judiciară

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea este subiectul unei acțiuni ce va fi discutată astăzi de secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM. 

Inspecţia Judiciară anunţa, în urmă cu o lună, că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de preşedintele Instanţei supreme pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor. 

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 litera f) şi o) din Legea 303/2004” au declarat reprezentanții Inspecției Judiciare.  

În privinţa abaterii disciplinare prevăzute de articolului 99 litera f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la articolul 31 alineatul (1) litera b) şi articolul 32 din Legea 304/2004, modificată şi completată prin Legea 207/2018. 

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de articolul 99 litera o), Inspecţia Judiciară a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispoziţiile de imediată aplicare ale Legii 207/2018, 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate