Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici s-au întâlnit cu FMI și Banca Mondială pentru a discuta căderea economiei României peste limita de deficit de 3%, dar public nu au recunoscut niciodată acest lucru, a declarat Florin Cîțu care spune că are documente în acest sens.
„Acceptăm Comisie de anchetă în Parlament. Mergem acolo toţi cu cărţile pe faţă şi venim cu toate documentele şi notele prezentate în Guvern de Viorica Dăncilă şi domnul ministru în care spuneau că există risc major de a depăşi deficitul. Avem şi documentele care arată că s-au întâlnit cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional să vorbească despre pericolul de a depăşi deficitul 3% şi au promis măsuri. Au promis măsuri pe care nu le-au luat. Erau creşteri de accize, câteva măsuri pe partea de cheltuieli”, a declarat ministrul Finanțelor.
Au fost documente care au circulat în Guvernul României că va fi depăşit de 3%. Spuneau că ţinta de deficit de 3% este în pericol şi se recomandă o reeşalonare a pensiilor. Aceste documente sunt, unele dintre ele, clasificate, unele sunt doar note informative.
Căderea economiei României, o chestiune premeditată
O Comisie de anchetă în Parlament sigur va putea să desecretizeze aceste lucruri. Facem o Comisie de anchetă, vedem şi notele de la începutul anului din minister unde au fost avertizaţi că deficitul poate să fie de 4% şi trebuie să ia măsuri, să vedem rectificarea şi cum ai făcut o rectificare bugetară pozitivă. Şi domnul Ghizdeanu are aici un rol foarte important când a supraestimat creşterea economică, venituri supraestimate”, a mai spus ministrul.
Atunci când a preluat mandatul veniturile la buget erau mai mici cu 19 miliarde lei faţă de cele estimate în buget, iar pentru a reduce deficitul trebuiau tăiate 10 miliarde lei de la cheltuieli.
„Ca să reduci deficitul trebuia să tai cheltuieli de 10 miliarde lei. Vă daţi seama ce înseamnă asta, în două luni să tai 10 miliarde lei? Aruncai economia în cap. Am vorbit cu Comisia Europeană, am prezentat situaţia şi mai ales cea mai bună soluţie pentru români. Pentru mine nu este cea mai bună soluţie. Mie îmi convine ca liberal să ajung acolo şi să nu pot să implementez un program de guvernare liberal? Credeţi că eu sunt un ministru care vrea să fie asociat cu un deficit excesiv? Nu, dar asta este situaţia azi şi încerc să o repar. Aceste idei că puteai să reduci deficitul imediat, peste noapte, când aveai o gaură de 19 miliarde lei arată clar lipsa de experienţă a celor care vorbesc pe subiect”, a mai declarat ministrul Finanțelor.