luni, martie 17, 2025
AcasăAgenda ZileiExterneDeclarație comună la Beijing: China și Rusia se opun extinderii NATO și...

Declarație comună la Beijing: China și Rusia se opun extinderii NATO și independenței Taiwanului

China şi Rusia au publicat vineri o ”Declaraţie comună” în care denunţă influenţa americană şi rolul alianţelor militare occidentale – NATO şi AUKUS – atât în Europa, cât şi în Asia pe care-l consideră ”destabilizator”, iar Moscova se opune oricărei forme de independență a Taiwanului.

Declaraţia comună ruso-chineză ”privind intrarea relaţiilor internaţionale într-o nouă eră” a fost publicată cu ocazia unei întâlniri, vineri, a lui Xi Jinping cu Vladimir Putin, la Beijing, chiar înaintea ceremoniei deschiderii JO, relatează AFP, citată de News.ro.

Cele două ţări, care întreţin relaţii tot mai tensionate cu Statele Unite, denunţă în acest text rolul ”destabilizator” al Statelor Unite la adresa ”stabilităţii şi unei păci echitabile” în lume.

Ele declară că ”se opun oricărei extinderi vitoare a NATO”, un ecou al principalei pretenţii a Moscovei în vederea unei dezescaladări a tensiunilor ruso-occidentale în Ucraina.

China și Rusia îndeamnă ”Alianţa Nord Atlantică să renunţe la abordările sale ideologice care datează din al Doilea Război Mondial”, o linie apărată cu dinţii şi cu ghearele de Rusia.

Cele două țări se poziţionează în spatele conceptului de ”indivizibilitatea securităţii”, pe care se bazează Kremlinul în cererea retragerii NATO din vecinătatea sa, şi argumentează să securitatea unora nu poate să aibă loc în detrimentul altora – în pofida dreptului fiecărui stat, şi deci şi al Ucrainei, de a alege alianţele din care să facă parte.

Moscova şi Bejingul denunţă, de asemenea, ”influenţa negativă la adresa păcii şi stabilităţii în regiune a strategiei indo-pacifice a Statelor Unite.

Partea rusă reafirmă sprijinul său pentru principiul «O singură China», confirmă că Taiwanul este o parte inalienabilă a Chinei și se opune oricărei forme de independență a Taiwanului”, mai arată declarația comună.

Cele două țări și-au exprimat îngrijorările despre „avansarea planurilor SUA de a dezvolta sistemul global de apărare balistică și desfășurarea elementelor sale în diferite regiuni ale lumii, combinat cu capacitatea construirii armelor non-nucleare de mare precizie pentru dezarmarea atacurilor și altor obiective strategice”.

Cele două capitale se declară totodată ”îngrijorate” de înfiinţarea în 2021 a Alianţei militare a Statelor Unite, Regatului Unit şi Australiei (AUKUS), şi apreciază că această uniune – în centrul căreia se află construirea unor submarine nucleare – ”afectează probleme de stabilitate strategică”.

Înfiinţarea AUKUS a fost denunţată în mod vehement de China, în timp ce Statele unite consideră drept o prioritate competiţia lor cu China în Asia şi la Pacific.

În plan economic, cele două ţări au semnat acorduri strategice – fără să dezvăluie valoarea acestora.

Rosneft şi grupul petrolier chinez CNPC au semnat un contract privind aprovizionarea cu 100 de milioane de tone de petrol rusesc a Chinei, prin Kazahstan, pe o perioadă de zece ani.

Rosneft susţine că este cel mai mare exportator de petrol în China (7% din cererea anuală de brut a Chinei).

Gazprom şi CNPC au semnat, la rândul lor, un nou contract de aprovizionare cu gaze naturale.

”Odată ce proiectul îşi va atinge capacitatea deplină, volumul aprovizionării (…) va creşte cu 10 miliarde de metri cubi şi va atinge în total 48 de miliarde de metri cubi pe an”, incluzând livrările prin gazoductul actual, ”Power of Siberia”, de 38 de miliarde de metri cubi, anunţă gigantul rus al gazelor naturale.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate