sâmbătă, iulie 13, 2024
AcasăAgenda ZileiDemiterea lui Octav Bjoza a creat un imens scandal la nivel politic

Demiterea lui Octav Bjoza a creat un imens scandal la nivel politic

Demiterea lui Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 a creat un imens scandal politici în România. 

Premierul Florin Cîțu l-a demis având în vedere abordarea acestuia incompatibilă cu statutul de înalt responsabil al Guvernului prin „punerea în discuţie a dimensiunilor Holocaustului” şi încercarea de a pune pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România.

„O societate democratică şi civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului şi a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar, în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea. A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos pentru valorile democratice”, a declarat prim-ministrul.

Demiterea lui Octav Bjoza, motivată de premier

În opinia premierului, încercarea lui Bjoza, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România, de a aduce argumente pentru ca urmaşii criminalilor de război să beneficieze de drepturi din partea statului român reprezintă un afront adus celor care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului.

„Mai mult, încercarea de a justifica şi de a aduce argumente pentru ca urmaşii criminalilor de război, naziştilor sau fasciştilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr. 232/2020) este un afront şi o mare nedreptate faţă de toţi cei care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului. O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câştigate şi apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale şi de înalt responsabil al Guvernului României. Din aceste motive, am decis demiterea subsecretarului de stat Octav Bjoza, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România”, a explicat Florin Cîţu.

Premierul a aprobat luni eliberarea lui Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat, decizia fiind publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial.

Asociația lui Octav Bjoza se simte lezată

Pe 12 martie, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România a transmis un comunicat de presă în care se arăta revoltată de faptul că a ajuns motiv de dispute între parlamentari referitor la Legea 232/2020, care aduce unele reparaţii materiale copiilor foştilor deţinuţi politici, deportaţi, prizonieri.

AFDPR afirma că nu contestă existenţa Holocaustului în România ciuntită!, iar „singurul lucru care poate fi discutat constă în dimensiunile Holocaustului, cu precizarea că o astfel de dezbatere nu ar scuza cu nimic ororile săvârşite asupra etniei evreilor şi nu numai”.

„Chiar ne-a lovit pe toţi ignoranţa, amnezia sau mai degrabă relele intenţii, lăsând să treacă neobservat faptul că regimul comunist „ilegitim şi criminal” a făcut zeci de mii de victime şi, dacă luăm în calcul soţiile şi copiii rămaşi acasă, cifra celor care au avut de suferit se apropie cu certitudine de două milioane de cetăţeni ai acestei ţări?!? (…) Partidul comunist în România se spune că avea între 4 şi 5 milioane de membri. Câţi să fi fost vinovaţi de crimele săvârşite? Poate 4-5 mii sau nici atât! Pentru unii, mumă – Pentru alţii, ciumă! Copiii noştri au suferit toată viaţa şi este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, să nu li se facă unele reparaţii morale şi materiale, indiferent de faptul că părinţii lor au fost criminali de război, nazişti, legionari sau comunişti. Acum, după 80 de ani, să nu ne mai lăsăm bântuiţi de stafiile acestora şi împreună, indiferent de etnie, culte sau politici, să veghem ca astfel de fapte să nu se mai petreacă în această ţară”, susţine AFDPR.

Decizia lui Cîțu, susținută

„Demiterea lui Octav Bjoza de către Cîțu, o dovadă (sincer, neașteptată) că România a devenit o țară europeană sub raportul toleranței și asumării trecutului. Cîțu trebuie lăudat și sprijinit: va simți în următoarele zile asaltul neo-legionarilor și patrioților cu opinii istorice formate din două cărți și opt filmulețe Youtube. Și, vorba lui Costache Negruzzi, sunt mulți”, a scris Ovidiu Raețchi pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, AUR a criticat demiterea de către premierul Florin Cîţu a lui Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat de problemele deţinuţilor politic şi revoluţionarilor, susţinând că prin acest demers „statul român transmite cetăţenilor săi şi lumii întregi că demnitatea, curajul şi verticalitatea morală nu sunt lucruri care să merite a fi promovate şi onorate”.

„Alianţa pentru Unirea Românilor îşi exprimă dezamăgirea faţă de faptul că, prin decizia premierului Cîţu de a-l demite pe domnul Octav Bjoza din funcţia în care îi reprezenta pe deţinuţii politici anticomunişti, statul român transmite cetăţenilor săi şi lumii întregi că demnitatea, curajul şi verticalitatea morală nu sunt lucruri care să merite a fi promovate şi onorate. (…) Octav Bjoza este un adevărat erou al României, un om cu care orice Guvern al României ar trebui să se mândrească. Diferenţa esenţială dintre Octav Bjoza şi Cîţu este că în timp ce Octav Bjoza s-a jertfit pentru ţară, actualii guvernanţi sacrifică ţara pentru interesele lor”, a anunțat AUR.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate