joi, februarie 22, 2024
AcasăAdministrație publicăSupraviețuitorii Holocaustului vor primi pensii de la statul român

Supraviețuitorii Holocaustului vor primi pensii de la statul român

Supraviețuitorii Holocaustului vor primi pensii de la statul român, iar evreii care au părăsit țara sub comunism vor primi cetățenie, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), desfăşurată în SUA.

Mai mult, Dăncilă a spus că toate acestea se vor realiza prin trei legi pe care PSD le va promova în Parlament cât mai de curând. 

„Preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României m-a rugat să vă transmit că va promova în Parlament, în perioada imediat următoare, trei legi deosebit de importante pentru comunitatea evreiască din ţara mea şi din lume. Prima se referă la acordarea de drept a cetăţeniei române tuturor evreilor de origine română care au fost obligaţi să renunţe la cetăţenia română, atunci când au părăsit ţara lor, sub regimul comunist. În al doilea rând, vorbim despre acordarea de despăgubiri şi pensii speciale pentru supravieţuitorii Holocaustului din România, în semn de respect şi recunoaştere a suferinţelor acestor eroi”, a declarat Dăncilă.

În al treilea rând, este legea care garantează accesul la arhivele statului specialiştilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, pentru a cunoaşte adevărul asupra trecutului lor, din perioada celor două Războaie Mondiale. 

Potrivit premierului, România susţine comunitatea evreiască şi luptă împotriva oricărei forme de antisemitism şi împotriva oricărei forme de discurs al urii.

Viorica Dăncilă a mai menționat și faptul că primul eveniment organizat de către Preşedinţia română a Consiliului UE a fost dedicat luptei de combatere a antisemitismului. Ba mai mult, prim-ministrul României a mai afirmat că la finele mandatului țării noastre, vom va organiza un eveniment similar. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate