sâmbătă, septembrie 23, 2023
AcasăAdministrație publicăDGIPI anunță finalizarea proiectului de transfer de know-how în Republica Moldova, în...

DGIPI anunță finalizarea proiectului de transfer de know-how în Republica Moldova, în domenii precum securitate cibernetică, combaterea criminalităţii grave și terorism

Direcția Generală de Protecție Internă (DGIPI) din cadrul MAI anunță finalizarea unui proiect, început în urmă cu trei ani, de consolidare a capacității administrative și operaționale a MAI din Republica Moldova în domeniile de securitate cibernetică, protecția infrastructurilor critice, gestionarea situațiilor de criză şi lupta împotriva criminalităţii grave, inclusiv a terorismului.

”Direcția Generală de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în București, str. Răzoare nr. 5, sector 6,  a implementat în perioada 27.06.2018 – 26.07.2021, proiectul  ,,Transfer de know-how România – Republica Moldova (RO-MD)” – cod ROFSIP2018OS5A09P01, finanțat din Fondul pentru Securitate Internă – Instrumentul de sprijin financiar pentru cooperare polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor” – informează DGIPI.

Obiectivul specific stabilit prin fișa proiectului a constat în asigurarea transferului de bune practici, know-how și expertiză în domeniile:

  • securitate cibernetică;
  • protecția infrastructurilor critice naţionale;
  • combaterea criminalităţii grave, prin acţiuni în domeniul prevenirii și combaterii faptelor de corupţie;
  • gestionarea riscurilor și a situațiilor de criză legate de securitate, inclusiv terorism.

Potrivit DGIPI, proiectul a fost implementat în parteneriat cu următoarele instituții:

  1. Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova
  2. Serviciul Român de Informații/Brigada Antiteroristă
  3. Serviciul Român de Informații/Centru Național Cyberint
  4. Direcția Generală Management Operațional din Ministerul Afacerilor Interne din România
  5. Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne din România
  6. Centrul Național de Coordonare a Protecției Infrastructurilor Critice din Ministerul Afacerilor Interne din România

Grupul țintă al proiectului a fost format inițial din 100 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova. La finalizarea activităților proiectului grupul țintă a fost de 216 participanți la sesiunile de instruire și vizitele derulate.

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 1.877.272,50 lei, din care 1.407.954,38 lei – contribuția financiară a UE, din Fondul pentru Securitate Internă – componenta pentru cooperare polițienească, și 469.318,13 lei – contribuția națională a României.

Activitățile proiectului au fost realizate în proporție de 100%, mai precizează DGIPI.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate