Doi deputați PSD au vrut shaorma cu de toate și au primit-o cu amendă pentru scandal, după ce au refuzat să poarte mască în shaormărie și au înjurat angajașii și polițiștii care au venit să aplaneze scandalul din Centrul Vechi al Bucureștiului.
Cele două persoane implicate în incident sunt deputaţii PSD Adrian Solomon şi Ioan Irinel Stativă.
„În această dimineaţă, o patrulă a Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost solicitată de agenţii de pază ai unui restaurant de tip fast-food din Sectorul 3 să intervină, întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuză să poarte mască de protecţie, având un comportament recalcitrant. Poliţiştii au depistat persoana în cauză, iar în urma discuţiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul sau, a manifestat un comportament similar”, anunţă Poliţiei Capitalei.
Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu două amenzi în valoare totală de 2.600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice şi pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, cei doi pot contesta măsura în termen de 15 zile.