sâmbătă, septembrie 23, 2023
AcasăAgenda ZileiDosar penal pentru ucidere din culpă în cazul decesului pilotului de curse...

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul decesului pilotului de curse off road, Adrian Cernea

Polițiștii din Bacău au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul decesului pilotului Adrian Cernea, în timp ce participa, sâmbătă, la o etapă națională de off road, anunță ministrul de Interne, Lucian Bode.

”Referitor la tragedia din Bacău, unde un autoturism care participa la un concurs de off road a fost surprins de o viitură pe râul Oituz şi pilotul a decedat, nu pot să nu îmi exprim nedumerirea faţă de faptul că acest concurs nu a fost oprit de către organizatori, deşi existau avertizări că situaţia hidrometeorologică este una severă.

În urma acestei tragedii, aşa cum bine ştiţi, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Este foarte important ca cetăţenii să ţină cont de aceste avertizări hidrometeorologice, inclusiv de mesajele transmise prin Ro-Alert, astfel pot fi evitate situaţii de pierderi de vieţi omeneşti şi pericol”, a declarat duminică Lucian Bode, în timpul videoconferinței cu prefecții.

Ancheta privind moartea fostului campion național de off road, a cărui mașină a fost surprinsă de o viitură pe râul Oituz, se desfășoară deocamdată in rem, vizând doar faptele, iar la poliția din Bacău au fost deja chemați inclusiv cei din comisia de organizare a concursului.

”Acum, la poliție se desfășoară audieri, au fost chemați inclusiv cei din comitetul de organizare a acestei competiții. Este vorba de persoane din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv. De asemenea, sunt audiați colegii pilotului care și-a pierdut viața și inclusiv martori care au văzut ce s-a întâmplat acolo, și care, din ce am înțeles, au și încercat să îl ajute pe copilotul care reușise să iasă din mașină și care a înotat până la mal” – informează digi.24.

Potrivit prefecturii județului Bacău, atît organizatorii, cât și participanții fuseseră informați cu privire la codurile de vreme rea și instabilitate atmosferică din ziua concursului (cod portocaliu de ploi!) și își asumaseră responsabilitatea pentru desfășurarea competiției.

”Pentru desfășurarea etapei a II-a a Campionatului Național de Off-road, programată la Slănic Moldova, în perioada 17-20 iunie, organizatorii au luat toate avizele de la instituțiile în drept. În cele două zile de concurs, organizatorii și participanții au avut ședințe tehnice. În cadrul acestora, li s-au adus la cunoștință și avertizările și codurile de vreme rea și instabilitate atmosferică. În ziua de 19 iunie 2021, în județul Bacău era valabil un cod portocaliu de ploi” – a anunțat duminică, printr-un comunicat, prefectul județului Bacău.

La acest moment, mai spune prefectul, se derulează o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, demers pe care îl sprijinim întru totul.

Potrivit organizatorilor, echipajul format din Adrian Cernea și copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme. Mașina de concurs a fost luată de ape. Copilotul a fost salvat, însă Adrian Cernea a rămas blocat în mașina luată de ape, conform Comisiei Naționale de Off Road.
Trupul său a fost găsit fără suflare, câteva sute de metri mai jos. Copilotul a fost transportat la spital.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate