marți, august 9, 2022
AcasăAgenda ZileiEpidemia de coronavirus decide când se va începe școala

Epidemia de coronavirus decide când se va începe școala

Epidemia de coronavirus decide când se va începe școala, sau mai bine zis, în funcție de evoluția acesteia în România, autoritățile vor decide când și cum se începe școala. 

În acest sens, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, merge pe un scenariu hibrid, în care, prin rotaţie, unii elevi vor merge la şcoală, iar alţii vor face ore online, ar putea fi pus în practică.

„Văzând situaţia epidemiologică la momentul acesta, care este o situaţie destul de gravă, cred că cel mai probabil scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică, numai că trebuie să ne pronunţăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care vom şti exact cum va evolua situaţia epidemiologică. Pentru că, observaţi şi dumneavoastră, în spaţiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire şi combaterea îmbolnăvirilor. De aceea, aş face un apel către populaţie să respecte distanţarea fizică, să poarte mască şi în felul acesta să ne protejăm cu toţii, să nu ajungem să ne îmbolnăvim”, a spus Monica Anisie la RFI.

Epidemia decide când se începe școala și cum

S-au făcut mai multe propuneri în cadrul grupurilor de lucru de la nivelul MEC şi a celui interministerial.

„În momentul în care avem o viziune clară asupra acestei evoluţii, vom putea să facem şi un anunţ în acest sens. Aş vrea însă să precizez un lucru foarte important. În cadrul grupurilor de lucru au fost propuneri referitoare la descentralizarea deciziei cu privire la modul în care unitatea de învăţământ ar putea să aleagă unul dintre acele scenarii pe care noi le punem la dispoziţie. De ce a fost această propunere? Tocmai pentru că a existat dintotdeauna această posibilitate de a suspenda cursurile în anumite situaţii”, a mai spus ministrul.

De exemplu, în cazul în care era viscol afară, unitatea de învăţământ anunţa Inspectoratul şcolar că se suspendă cursurile pe o anumită perioadă de timp.

„Deci a existat şi înainte această posibilitate a descentralizării deciziei şi inspectoratele şcolare, asociaţiile de părinţi au solicitat o astfel de posibilitate de a alege şcoala unul dintre scenariile pe care Ministerul Educaţiei îl lucrează”, a spus ea.

Potrivit ministrului, autorităţile încearcă să ia decizia cât mai repede posibil, pentru că şi autorităţile publice locale trebuie să se pregătească.

„Vom lua o decizie în foarte scurt timp şi vom prezenta aceste trei scenarii, la care se lucrează împreună cu Ministerul Sănătăţii. Pentru că – să spunem – cheia este de fapt la Ministerul Sănătăţii, care trebuie să ne spună cum anume să revenim la şcoală în siguranţă. Copiii trebuie şi profesorii trebuie să rămână sănătoşi”, a menţionat ministrul.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate