Eugen Iordănescu, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de delapidare, trafic de influenţă şi dare de mită.
Fost coordonator al programului Sibiu, Regiune Gastronomică 2019 și actual responsabil în cadrul Consiliului Județean Sibiu pentru concursurile de selecție a membrilor consiliilor de administrație ale societăților din subordine, Iordănescu este acuzat de delapidare, trafic de influenţă, dare de mită şi folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Lui Iordănescu i se impută, printre altele, faptul că ar fi cheltuit 830 de mii de lei din fondurile Camerei de Comerț Sibiu pentru unele servicii care nu au fost prestate, ”existând o suspiciune rezonabilă că acestea au fost prestate în folosul personal al făptuitorului, sau în beneficiul societății comerciale controlată de familia suspectului”, după cum se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Directorul CCIR este cercetat și pentru complicitate la cumpărare de influență, complicitate la trafic de influență, trafic de influență, și respectiv dare de mită din poziția sa de coordonator al comisiilor de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al societății Drumuri și Poduri S.A. Sibiu, și respectiv a membrilor din Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu Regie Autonomă, pentru perioada 2021 – 2025.
Din această poziție, el ar fi încercat să falsifice concursul pentru funcția de director comercial al Aeroportului Sibiu.
”Suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu), cunoscând faptul că o persoană urmează a candida pentru postul de director comercial în cadrul Aeroportului Internațional Sibiu R.A. și implicit urma a susține un interviu în fața comisiei de selecție al cărui unic decident era suspectul, l-a contactat telefonic pe soțul, polițist cu funcție de conducere în I.P.J. Sibiu pentru a stabili o întâlnire cu acesta, în cadrul căreia ar putea discuta atât situația agentului de poliție C.S.R. cât și cea a soției polițistului, potențială candidată la funcția de director comercial al Aeroportului Internațional Sibiu R.A.
În data de 19.08.2021, suspectul a venit la biroul polițistului cu funcție de conducere în I.P.J. Sibiu, unde, după o scurtă tatonare prin solicitarea unor sfaturi de natură tehnică cu privire la modalitatea de transfer a polițiștilor, i-a solicitat să îl transfere pe agentul de poliție C.S.R.de la Postul de Poliție Șelimbăr la o unitate de poliție rutieră din municipiul Sibiu.
Imediat după solicitarea legată de transferul polițistului, și-a oferit „serviciul” său în folosul candidatei, spunând că trebuie să aibă o întâlnire cu aceasta unde urmează a discuta cu privire la cerințele concursului de ocupare a postului de director comercial în cadrul Aeroportului Internațional Sibiu R.A., în care a afirmat că trebuie să o pregătească și să o pună în temă cu obiectivele și metodele manageriale de atingere ale acestora întrucât au fost cazuri când au „picat” candidați” – se afirmă în comunicatul Parchetului Sibiu.
De asemenea, directorul CCIR mai este acuzat și de infracțiunea de ”folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.
Concret, el i-a comunicat președintelui Consiliului de Administrație al Aeroportului Sibiu, care dorea să-și prelungească mandatul, soluțiile la problemele de la examenul pe care urma să-l susțină pentru a ocupa din nou această funcție.
”În fapt, la data de 06.09.2021, suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu) ce a întocmit scrisoarea de așteptări din partea autorității tutelare, respectiv Consiliul Județean Sibiu, este apelat de către candidatul, președinte în funcție al Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu, care și-a depus candidatura pentru un nou mandat de membru în consiliul de administrație al Aeroportului Internațional Sibiu.
Astfel, suspectul i-a transmis candidatului mai sus menţionat soluțiile pe care acesta din urmă trebuie să le expună pentru a fi considerat compatibil cu funcția de administrator pe care urma a o ocupa, in concreto, examinatorul/evaluatorul i-a spus candidatului, neautorizat a deține astfel de date sau informații, răspunsurile corecte la examenul/concursul pe care urma a-l susține în data de 28.09.2021.
Ulterior acestor discuții telefonice ample, în cadrul cărora candidatul, fără a fi autorizat, a aflat date și informații nedestinate publicității de la deținătorul acestor date, a avut loc interviul în cadrul căruia candidatul și-a prezentat proiectul său managerial (scrisoarea de intenții) în fața comisiei de selecție din care făcea parte directorul executiv al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, acesta, după cum anterior s-a precizat asumându-și rolul de unic decident, iar, în urma evaluării acestui proiect întocmit pe baza informațiilor furnizate, fără drept, de examinator, acest candidat a fost declarat admis, toți ceilalți candidați la funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu fiind declarați respinși” – se precizează în comunicatul Parchetului Sibiu.
Poliţiştii au efectuat miercuri 13 percheziţii în municipiul Sibiu şi în Bucureşti, ridicând documente de la 32 de adrese, într-un dosar de delapidare şi spălare de bani în care este vizată o persoană din conducerea CCIA Sibiu.
Totodată, 35 de persoane au fost aduse la audieri.