Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, este acuzat de un fost ambasador al României, că și-a pus fiul vitreg consul al țării la Strasbourg.
Bazil Popovici s-a prezentat luni la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu plângerea depusă pe numele ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu. El este fost ambasador al României în Maroc şi Portugalia.
Diplomatul a depus o plângere penală pe numele lui Meleşcanu, iar Parchetul General a deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane.
„Ministerul Afacerilor Externe a organizat un concurs, despre care domnul ministru Meleşcanu avea cunoştinţă, pentru că l-am informat chiar eu, dacă nu l-au informat departamentele din MAE. Şi domnul Meleşcanu, ignorând total concursul, pe care ar fi putut în definitiv să-l anuleze administrativ, printr-un pretext sau altul, şi-a numit propriul fiu vitreg pe acel post, ca într-o ţară bananieră”, a declarat Bazil Popovici, în fața Parchetului General.
Fostul diplomat spune că acest lucru cred că nu se poate întâmpla în România. „Eu am lucrat aproape 17 ani în MAE şi nu am văzut ceva similar, adică un ministru să-şi numească propriul fiu. Iar domnul Meleşcanu, ca şi domnul Tăriceanu, vin cu această, nici nu ştiu cum să-i spun, prostie sau prosteală în ochii lumii, să spună că un fiu vitreg nu este un fiu, şi dacă ar vrea să fie fiu ar trebui să fie înfiat după ce un individ s-a căsătorit cu soţia”, a mai spus diplomatul.
Din punctul său de vedere, Meleşcanu a săvârşit mai multe infracţiuni, abuz în serviciu şi conflict de interese.
„Asta se pedepseşte cu închisoarea. Îmi pare rău de domnul Meleşcanu, care a cedat cântecului de sirenă al soţiei, dar suntem într-o ţară europeană şi aşa ceva nu este posibil. Nu doresc dreptate pentru mine, acesta este un caz exemplar în care un ministru îşi face de cap cum vrea el. Este cu atât mai grav cazul, cu cât acest ministru vrea să conducă România, să asigure preşedinţia Uniunii Europene. Un ministru care îşi numeşte propriul fiu vrea să fie exemplar la nivelul UE”, a mai spus Bazil Popovici.
Totul pentru fiul vitreg al lui Meleșcanu
Bazil Popovici spune că s-a văzut cu Meleşcanu în ziua de 31 iulie 2017. I-a spus despre acel concurs, că l-a câştigat.
„Mi s-a părut că este lipsit de reacţie, dar am pus-o pe alte motive, pe care nu aş vrea să le precizez, după care i-am scris, aflând că consulul de la Strasbourg urmează să fie retras. Nu mi-a mai răspuns, ceea ce de fapt m-a montat. Nu mi-a dat niciun fel de răspuns, m-am trezit cu această numire a fiului lui pe un post care ar fi trebuit, în principiu, să fie ocupat. Concursul respectiv, trebuie să ştiţi, a fost un concurs cu criterii foarte exigente, pe care nu le putea îndeplini oricine”, a mai spus fostul diplomat.
Pe 28 iunie 2018, a fost publicată în Monitorul Oficial o hotărâre a Guvernului prin care era rechemat din calitatea de consul general la Strasbourg Sabin Pop şi era numit în calitatea respectivă Sorin Adrian Pîrvulescu, fiul vitreg al lui Meleşcanu.
Sursa foto: Teodor Meleșcanu (Facebook)