sâmbătă, iulie 20, 2024
AcasăAgenda ZileiPoliticăFlorin Cîțu este ”noua” propunere de prim-ministru a PNL, au decis în...

Florin Cîțu este ”noua” propunere de prim-ministru a PNL, au decis în unanimitate liberalii din echipa câștigătoare a lui Iohannis

Propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru este Florin Cîțu, iar delegația PNL care va participa luni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis va fi formată din Florin Cîţu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.

„Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional ca nominalizarea PNL pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL”, a scris vineri pe Facebook ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu, membru al BEx.

Potrivit acestuia, în unanimitate, propunerea PNL pentru consultările de la Palatul Cotroceni a fost Florin Cîţu – prim-ministru.

„Astfel, în conformitate cu articolul 89 litera o, BEx al PNL a decis în unanimitate ca propunerea pentru Biroul Politic Naţional al PNL, pentru funcţia de prim-ministru, pe care PNL o va face în cadrul consultărilor cu preşedintele României să fie Florin Cîţu”, a mai scris Gheorghiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat pentru luni, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru, a anunţat, joi, Administraţia Prezidenţială.

Liberalii sunt primii aşteptaţi la discuţii, la ora 12,00.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate