Florin Iordache „trage clopotele” pentru Tudorel Toader, după ce a spus că Guvernul a avut la dispoziţie patru luni şi totuşi nu a reuşit să implementeze deciziile Curţii Constituţionale în privinţa Codurilor penale.
„Dintr-o regretabilă eroare a guvernării PSD – ALDE, Guvernul nu a reuşit să implementeze deciziile constituţionale, potrivit ultimei decizii a CCR. De aceea am invitat reprezentanţii ministerului, pentru că e anormal. Guvernul a avut patru luni de zile să ducă la îndeplinire decizia CCR şi din săptămână în săptămână şi din lună în lună ne-am trezit în luna aprilie când decizia CCR, care stabilea că anumite articole din Codurile penale sunt constituţionale şi altele sunt neconstituţionale, suntem în aceeaşi situaţie”, a afirmat Florin Iordache, la începutul şedinţei Comisiei speciale.
Legat de modificarea Codurilor Penale, decizia politică a PSD este aceea de a discuta acele articole neconstituţionale declarate de Curte să fie eliminate.
„Calendarul va fi: trimitem Senatului forma Codului penal cu articolele declarate constituţionale să fie adoptată mâine, iar săptămâna viitoare atât Codul penal cât şi Codul de procedură penală să fie adoptate de către Camera Deputaţilor. În consecinţă, preşedintele României să aibă două legi, Codul penal şi Codul de procedură penală, cu toate acele articole declarate constituţionale”, a mai declarat Florin Iordache.
Pe de altă aprte, parlamentarii liberali şi cei ai USR au propus respingerea proiectului de modificare a Codului penal şi, respectiv, amânarea discuţiilor, propunerile fiind însă respinse prin vot de comisie.
În replică, Tudorel Toader a declarat că este greu de susţinut afirmaţia că Executivul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune în acord Codul penal şi Codul de procedură penală cu ceea ce CCR a considerat a fi constituţional.
„În iulie – noiembrie 2017, Ministerul Justiţiei a finalizat două proiecte de Cod penal şi Cod de procedură penală pe care le-a trecut prin Guvern şi Guvernul le-a aprobat şi le-a trimis la Parlament. Proiectul de modificare a Codului penal pus în acord cu deciziile CCR şi cu directiva de confiscare extinsă şi proiectul de modificare a Codului de procedură penală – în acord cu deciziile CCR şi pentru transpunerea directivei privind prezumţia de nevinovăţie. Un an şi jumătate au fost trimise în Parlament. E greu de susţinut afirmaţia care s-a repetat că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia ca în cele 45 de zile şi aşa mai departe. Eu vorbesc în numele ministerului şi nu al celor care nu au continuat procesul legislativ de punere în acord”, a afirmat ministrul Justiției.