duminică, iulie 3, 2022
AcasăAgenda ZileiFraudă de 3 milioane de euro: Parchetul european anchetează cum au fost...

Fraudă de 3 milioane de euro: Parchetul european anchetează cum au fost cheltuiți banii din proiectul de dezvoltare al Deltei Dunării

Cincisprezece locaţii din Bucureşti, Gorj, Giurgiu şi zona Deltei Dunării au fost percheziţionate pe 24 mai la cererea Parchetului European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, în cadrul unei anchete în desfăşurare cu privire la prezumtive fraude cu fonduri europene, cu prejudicii de peste 3 milioane de euro, informează un comunicat al instituţiei europene.

EPPO suspectează trei persoane de constituirea unui grup infracţional organizat de la începutul lui 2018 cu scopul de fraudare de fonduri europene destinate dezvoltării Deltei Dunării (Programul Operaţional Regional 2014-2020).

În acest scop, suspecţii au pus la cale un mecanism de fraudare prin intermediul a şapte firme, pe care le controlau fie direct, fie prin intermediari.

Doi dintre suspecţi au pus la dispoziţia grupului patru firme care accesaseră fraudulos fonduri europene şi le foloseau în alte zone din afara Deltei Dunării.

Suspecţii puseseră la punct un sistem prin care, pe baza unor documente contrafăcute, creau aparenţe false privind locul de implementare a proiectelor, existenţa resurselor financiare legate de contribuţia proprie la proiecte şi organizarea transparentă a procedurilor de achiziţie, a căror manipulare a dus la stabilirea unor creşteri artificiale de preţuri.

Al treilea suspect le furniza echipamente (achiziţionate în proporţie de circa 70% cu fonduri europene) celor patru firme controlate de ceilalţi doi, la preţuri supraevaluate, diferenţa între preţul real şi preţul declarat Autorităţii de management rămânând la dispoziţia grupării.

În scopul de a supraestima valoarea echipamentului au fost folosite alte trei firme, toate trei controlate de cel de-al treilea suspect. Echipamentul era importat în România prin prima firmă şi apoi vândut, la un preţ mai mare, celei de-a doua, înregistrată în Bulgaria. Aceasta îl vindea ulterior firmelor controlate de ceilalţi doi membri ai grupării, la un preţ şi mai mare.

Pentru a crea o aparentă justificare pentru această creştere de preţ, era folosită o a treia firmă, în ale cărei conturi erau transferate sumele rezultate din creşterile de preţ.

Prejudiciul total este estimat la 14.437.000 lei (aproximativ 3 milioane de euro).

Celor trei suspecţi le-au fost aduse miercuri la cunoştinţă acuzaţiile şi a fost stabilită pentru fiecare o cauţiune, în sumă totală de 1,7 milioane de euro.

Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor din structura de sprijin EPPO în România, al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR, al IPJ Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, precizează comunicatul EPPO.

Ancheta EPPO pornește la la o investigație de presă

Dezvăluirile privind afacerea investigată de EPPO au fost făcute de Info Sud-Est și G4Media, cele două publicații fiind primele care scris în exclusivitate cum a fost cheltuit miliardul din Delta Dunării și au semnalat neregulile din desfășurarea proiectului.

Investigația a fost realizată de jurnaliștii Andreea Pavel, Cristian Andrei Leonte, Nathalie Bertrams (Germania), Ingrid Gercama (Olanda) și Tristen Taylor (Africa de Sud) și a fost publicată și în Suddeutsche Zeitung (Germania) și în două articole din NRC (Olanda).

Investigatia jurnaliștilor Info Sud Est și G4Media

OLAF a anunțat, în iunie 2021, că investighează modul în care a fost cheltuit miliardul de euro din Delta Dunării, confirmă Comisia Europeană într-un răspuns pentru doi europarlamentari din Olanda care au cerut explicații cu privire la implementarea proiectelor europene prin Instrumentul Teritorial Integrat Delta Dunării (ITI DD), scrie G4Media.

Comisia Europeană a confirmat în același timp, pentru Info Sud-Est și G4Media, că a întrerupt plățile din programul ITI Delta Dunării, mecanismul european de peste 1,1 miliarde de euro, care ar fi trebuit să fie cheltuiți pentru dezvoltarea comunităților din Tulcea și Delta Dunării și ridicarea nivelului de trai.

”Instrumentul ITI DD a fost conceput în timpul fostului ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care câțiva ani mai târziu s-a întors în funcția de auditor al Curții de Conturi, unde ar fi trebuit să investigheze modul în care au fost cheltuiți banii europeni care au fost împărțiți chiar în timpul mandatului său de ministru. Doar că Eugen Teodorovici și-a încheiat activitatea la 3 zile după publicarea investigației referitoare la modul în care a fost cheltuit miliardul de euro venit de la Uniunea Europeană. Teodorovici susține că demisia sa nu are legătură cu publicarea investigației și că își dorea de mult să activeze în zona privată. Totodată, Teodorovici critică în termeni duri modul în care au fost cheltuiți banii destinați mediului privat și spune că reprezintă ”cea mai mare deturnare de fonduri de după Revoluție”, pentru că banii veniți de la Bruxelles ar fi trebuit să se regăsească în comunitățile din Tulcea, nu în afara județului” – scrie sursa citată.

Miliardul de euro ar fi fost împărțit de o mână de oameni conectați prin relații personale, afaceri sau interese politice. Banii astfel cheltuiți au fost trimiși de Bruxelles prin mecanismul Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), cu cel mai mare buget dintre toate ITI-urile Europei.

”Instrumentul a fost conceput de fostul ministru Eugen Teodorovici, iar banii au fost gestionați de facto de prietenul său Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea. Teodorescu și oamenii din jurul lui au beneficiat de banii ITI DD. Compania baronului PSD a obținut fonduri pentru o unitate turistică, dar la adresa pensiunii funcționează o clinică medicală deținută de protejata sa, deputatul PSD Mirela Furtună, care în ultimii ani a agonisit o avere considerabilă”, precizează G4Media.

Deși mecanismul ITI DD era destinat ”cu prioritate” pentru Delta Dunării, sub 15% din proiecte au ajuns acolo, mai scriu jurnaliștii.

Spre exemplu, în decolmatarea lacurilor și canalelor au fost investiți mai puțini bani decât în renovarea bisericilor. Fostul ministru Eugen Teodorovici, cel care a creat mecanismul în România, a recunoscut că au existat ”anumite blocaje și chiar abateri de la strategia ITI DD”, iar unele proiecte sunt mult întârziate.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate