vineri, decembrie 6, 2024
AcasăAgenda ZileiGuvernarea populistă duce România spre austeritate și sărăcie

Guvernarea populistă duce România spre austeritate și sărăcie

Mai multe semnale grave, apărute recent în spaţiul public, arată că economia dă semne de oboseală în faţa costurilor influențate de guvernarea populistă, spune deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

PSD-ALDE au angajat cheltuieli colosale în direcţia consumului imediat, neglijând investiţiile şi mărind nepermis foarfeca salarială dintre sectorul bugetar şi cel privat.

Efectele cumulate ale declinului investiţiilor publice, situate în 2018 la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani, au determinat un paradox al evoluţiilor economice actuale, în care creşterea economică nu contribuie totuşi la îmbunătăţirea situaţiei fiscale.
„Concentrarea tendinţelor alarmante din economie readuce spectrul austerităţii şi sărăciei în România. Este vorba de iminenta reducere a numărului de posturi din aparatul administrativ, de îngrijorătoarea prognoză de toamnă a Comisiei Europene, dar şi de reducerea optimismului Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, cât şi de discutabila solicitare a Guvernului de a prelua dividendele suplimentare de la companiile de stat ce sunt pe profit. Datele tuturor instituţiilor specializate arată că suntem într-o etapă de aterizare forţată către o situaţie de criză economică”, mai spune deputatul. 
Iminenta reducere a numărului de posturi din aparatul administrativ a fost anunţată de consilierul guvernamental Darius Vâlcov într-o şedinţă de lucru a Guvernului, când acesta a prezentat intenţia de eliminare din ministere a tuturor angajaţilor veniţi cu delegaţie, urmând să fie eliminaţi şi mulţi dintre consilierii miniştrilor. Asta, după ce Ministrul Finanţelor a trimis la Bruxelles, luna trecută, un document în care se prevedea îngheţarea salariilor în 2019.
Acesta a anunţat ulterior că 4.143 de posturi nu vor mai fi finanţate în bugetul de anul viitor, din 21 de ministere, cele mai mari tăieri urmând să fie făcute la cel de Finanţe.

Semnele alarmante date de guvernarea populistă

De asemenea, în prognoza de toamnă a Comisiei Europene, publicată joi, 8 noiembrie, au fost revizuite semnificativ estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%.
„În acelaşi timp, chiar şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză îşi reduce optimismul afişat până acum, estimând în jos creşterea economică pentru acest an, de la 5,5%, la 4,5. Semnalul de corectare a prognozei de creştere economică anuală se aliniază semnalului de alarmă dat de FMI şi de CE, care au redus prognoza până la 3,6%”, arată deputatul liberal.
Pirtea susţine că îngrijorătoare este şi solicitarea Guvernului de a prelua dividendele suplimentare de la companiile de stat, măsură ce la va afecta capitalul de încredere şi poziţionarea pe piaţă, vizate fiind chiar unităţile care sunt motorul de creştere al industriei de stat.
Spre exemplu, în cazul Nuclearelectrica sunt vizate dividende suplimentare de 238 de milioane de lei, în timp ce la Romgaz este vorba de dividende suplimentare de 500 milioane de lei.
„Distanţa dintre retorica guvernanţilor şi realităţile economice nu a fost niciodată atât de mare. Cumularea previziunilor şi anunţurilor negative despre economie indică un nivel record al populismului prin care PSD-ALDE insistă să răspundă la semnalele intrării inevitabile în criză. Rezultatul va fi o nouă perioadă de austeritate economică”, subliniază vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate