vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalize MediaRusia, Transnistria şi viitorul european al Republicii Moldova

Rusia, Transnistria şi viitorul european al Republicii Moldova

Alegerile parlamentare din februarie 2019 au o miză crucială pentru Kremlin şi implicit pentru Republica Moldova întrucât o victorie la scor a forţelor pro-putiniste (PSRM, PCRM, PDM şi Partidul Nostru al fugarului Renato Usatâi) ar asigura o majoritate consistentă în viitorul plen moldav astfel încât “Ţarul de la Kremlin” să îşi asigure complet controlul asupra statului frate dintre Prut şi Nistru.

Cum drumul european este blocat şi compromis de către guvernarea oamenilor oligarhului Vladimir Plahotniuc, emisarii lui Putin lansează mesaje acide către Chişinău prin readucerea în prim plan a “chestiunii transnistrene”. Profitând şi de lipsa de reacţie a Bucureştiului, oamenii lui Putin agită apele la Chişinău pentru pregătirea victoriei “blocului partidelor pro-putiniste” sub ameninţarea federalizării statului moldovean.

Federalizarea Republicii Moldova a redevenit o temă de lucru la Kremlin încă din această vară odată cu readucerea lui Dmitri Kozak în funcţia de reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu Moldova. În momentul de faţă, Republiica Moldova este mai vulnerabilă ca oricând în faţa jocurile geopolitice ale Kremlinului ca urmare a jocului dublu pe care oamenii lui Plahotniuc care asigură guvernarea la Chişinău îl fac pe axa VEST-EST.

Acordul de Asociere şi Liber Schimb parafat în 2014 cu UE aproape că a devenit o formă fără fond din moment ce Vladimir Plahotniuc a încercat să îi păcălească pe oficialii comunitari că ar face reforme dar nu are bani. Pe de altă parte, canalul de comunicare direct pe care şeful statului moldovean îl are la Kremlin cu Putin nu este suficient de închegat astfel încât să poată să îi aducă deschiderea necesară obţinerii unor fonduri cu care să încerce să îi “păcălească pe moldovenii de rând şi pe cei cu nostalgii sovietice” că Moscova nu i-a uitat.

Astfel că Putin este conştient că are destul “spaţiu de manevră” la Chişinău astfel încât să îi joace pe politicienii moldoveni după cum o cer interesele Federaţiei Ruse. Un alt argument în favoarea Kremlinului îl reprezintă retragerea timidă a Bucureştiului din politica de la Chişinău şi anihilarea tacită a lui Traian Băsescu de către justiţia moldavă în chestiunea cetăţeniei retrase de Igor Dodon. În schimb,  directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Oazu Nantoi sublinia că este greşit să se înţeleagă că Moscova ar dori soluţionarea conflictului transnistrean prin federalizarea R.Moldova pentru că aceasta este numai un instrument de presiune al Rusiei.

„Se doreşte transformarea Moldovei într-un satelit geopolitic docil al Federaţiei Ruse sub pretextul soluţionării conflictului transnistrean, iar aşa-zisa federalizare este doar un instrument.

Şi în baza acestei majorităţi, sub pretextul soluţionării conflictului transnistrean, Moldova trebuie să fie transformată într-un teritoriu dependent politic de Federaţia Rusă”, declara Oazu Nantoi.

În schimb, Franţ Klinţevici, membru al Comitetului pentru Apărare şi Securitate al Federaţiei Ruse, a transmis de la Forumul internaţional de tineret “Liderul secolului XXI”, desfăşurat la Minsk (Belarus), că Rusia nu îşi va retrage trupele de ocupaţie (pacificatorii) din Transnistria întrucât ar începe “epurări etnice” în regiunea separatistă. Practic, omul lui Putin  a dat apă la moară putiniştilor de serviciu din R.Moldova în contextul pregătirilor pentru startul campaniei electorale întrucât Transnistria este un subiect favorit de exploatare propagandistică pentru menţinerea unui climat de tensiune în societatea moldovenească.

„Dacă oamenii nu se vor mai opune, iar cei care au apărat cu arma în mână vor pleca în Rusia, toţi cei rămaşi, care au fost cât de puţin loiali lor, vor fi distruşi fizic”, a declarat Franţ Klinţevici.

Potrivit acestuia, Rusia nu poate “trăda şi nici încălca principiile spiritual şi morale” faţă de cetăţenii Transnistriei. În fapt, teza lui Klinţevici este o “aberaţie ideologicală” care are rolul să aprindă fitilul pro-moldovenismului clamat de  PDM şi PSRM, ca alternativă la UE în ciuda Acordului de Asociere şi Liber Schimb.

“Nu vom retrage contingentul de menţinere a păcii, acesta funcţionează pe baza dreptului internaţional şi nu vom permite efectuarea epurării genetice acolo, în Transnistria. Aici, există de mult timp ca stat independent, recunoscut de Rusia, şi care are relaţii bune, inclusiv economice, dar lor le este încă foarte greu”, a adăugat  Franţ Klinţevici.

Transnistria, elementul de şantaj al Moscovei în relaţia cu Chişinăul

În economia conflictului din Donbass şi al planului lui Putin de a realiza Noua Rusie până la Odessa şi gurile Dunării, Transnistria devine element central pentru trupe şi pentru anahilarea oricărei tentatice de rezistenţă în Bugeac. Prin politicieni de genul lui Klinţevici, Putin doar testează reacţiile opiniei publice de la Chişinău şi a statelor din regiune, deşi în vară Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin care solicita retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană.

De asemenea, în 2014, la două zile după ce în Crimeea referendumul ilegal legitima ruperea de Kiev, Transnistria cerea acelaşi lucru întrucât şi atunci ca şi acum politicienii de la Chişinău sunt cu dublă comandă şi “amuţesc brusc în relaţiile directe cu Tiraspolul”. Alături de Transnistria se înscrie pe orbita Kremlinului şi Regiunea Autonomă Găgăuzia care subînsumează circa 6000 Km pătraţi şi circa 700.000 de locuitori pro-putinişti. Un factor de presiune ideal pentru Rusia care pentru moment o determină să nu aplice metoda “omuleţilor verzi”patentată cu succes în martie 2014 în Crimeea şi-n Estul Ucrainei.

Dorinţa de alipire la Rusia în Tiraspol şi Comrat este mare din moment ce Chişinăul a scăpat de sub control Transnistria şi partial Găgăuzia. De facto, Republica Moldovenească Nistreană (Transnistria) funcţionează ca un stat de sine-stătător: are un teritoriu de circa 4.100 kmp (cât un judeţ din România), iar populaţia este de circa o jumătate de milion de oameni.  Transnistria are propria monedă, propriile paşapoarte şi plăcuţe auto de înmatriculare specific deşi nu este recunoscută internaţional. Problema transnsitreană este mult mai complexă şi trebuie să o privim istoric întrucât începe odată cu stâpănirea rusă din Moldova (1812) şi apoi cu naşterea RASS Moldovenească din 1924. La sfârşitul celui de al doilea război mondial o parte din regiune a fost alipită Ucrainei, iar alta RSS Moldova.

După destrămarea URSS, separatiştii ruşi au proclamat la 2 septembrie 1990 “Republica Moldovenească Nistrean㔺i împreună cu armata rusă au preluat controlul regiunii pentru a contracara o posibilă tentativă de unire a R.Moldova cu România. În iulie 1992, s-a semnat un acord de încetare a focului care a permis Rusiei să îşi desfăşoare în voie soldaţii Armatei a 14. În 2006, autorităţile separatiste transnistrene au organizat un referendum care a arătat faptul că o majoritate largă sprijină independenţa faţă de Moldova şi implicit aderarea la Federaţia Rusă. Rezultatele acestui referendum nu au fost insa recunoscute de comunitatea internationala.

De asemenea, Transnistria este o placă turnantă a traficului de arme şi droguri dinspre Caucaz spre Occident. La Rîbniţa şi Tiraspol se află depozite de  arme şi muniţii nesecurizate ale URSS, iar regimul politic este dominat de corupţie, trafic de arme şi spălare de bani (Grupul Sheriff).

În momentul de faţă, nu este greu de prezis ce se va întâmpla cu Transnistria din moment ce situaţia din Estul Ucrainei nu s-a stabilizat, iar alegerile din martie de la Kiev devin strategice la graniţa cu UE şi NATO. Pentru politicienii de la Chişinău, chestiunea transnistreană rămâne o necunoscută atâta timp cât Kremlinul o trâmbiţează ori de câte ori este necesar ca să anihileze orice tentativă a R.Moldova de ieşire din cleştele dominaţiei putiniste. Comunitatea internaţională încearcă de mai mulţi ani sa negocieze o soluţie pentru „conflictul îngheţat” din regiunea transnistreană, în cadrul unei formule complexe, cunoscută sub numele de „5+2”, din care, în afară de Chisinau si Tiraspol, mai fac parte Rusia, Ucraina şi OSCE în calitate de mediatori, iar SUA si UE ca observatori. Negocierile se află în impas pe termen nelimitat din păcate.

Sursa foto: libertv.md

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate