Guvernul Ciucă a primit, joi, votul de încredere al Parlamentului, înregistrând 318 voturi favorabile, în condiţiile în care erau necesare cel puţin 234 astfel de voturi. ”Împotrivă” au fost înregistrate 126 de voturi.
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, s-a adresat Parlamentului după anunţarea rezultatului, muţumind atât celor care au votat Executivul şi celor care au votat împotrivă. El a declarat că Guvernul pe care îl conduce va face tot ce este posibil ca România să depăşească problemele provocate de pandemia de COVID şi să determine „liniile de efort pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea” ţării noastre.
”Mulţumesc tuturor celor care ne-au acordat votul de încredere, de asemenea doresc să le mulţumesc celor care nu ni l-au acordat. De asemenea, cred că este foarte important, atât pentru noi, membrii Guvernului, cât şi pentru dumneavoastră, toţi membrii Parlamentului. Să ştiţi că am înţeles din tot ce s-a exprimat că ne-am asumat o răspundere foarte mare. Am înţeles şi recomandările făcute de cei care au luat cuvântul din partea opoziţiei. Suntem un Guvern al României şi vom face tot ceea ce este posibil, aşa cum ne-am asumat să avem în centrul atenţiei noastre cetăţeanul român şi să facem tot ceea ce este cu putinţă, astfel încât să depăşim toate aceste probleme pe care le avem şi le întâmpinăm din cauza crizei COVID şi să determinăm liniile de efort pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea României”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, după învestirea în plenul reunit al Parlamentului a Guvernului propus de acesta.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a avut un discurs dur la adresa guvernării PNL, afirmând între altele că el nu va minţi niciodată că a învins pandemia.
El a mai declarat că social-democraţii au fost nevoiţi să ia o decizie clară de a intra la guvernare, ”după doi ani pierduţi”.
”România se află într-un punct critic”, a spus Ciolacu, precizând că PSD nu fuge de responsabilitate şi vrea să repare ceea ce au făcut guvernările anterioare.
”Aţi reuşit, domnule Ciolacu, ceea ce nici Ion Iliescu nu a reuşit, aţi scos PNL din istorie şi l-aţi pus la buzunarul de la piept al PSD”, a afirmat vicepreşedintele USR Dan Barna, criticând faptul că s-a înfiinţat un minister special pentru Gabriela Firea. ”De ce nu l-aţi chemat pe Liviu Dragnea să-i daţi Ministerul Justiţiei?”, a întrebat el.
Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere va fi înaintată de îndată şefului statului, spre a proceda la numirea Guvernului.
Premierul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului urmează să depună individual, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, jurământul de credinţă.