Guvernul Orban va fi obligat să emită ordonanţe de urgenţă, pentru că este absolut necesar să fie reglementată funcţionarea instituţiilor din subordine, a declarat premierul desemnat, Ludovic Orban.
„Nu-mi plac ordonanţele de urgenţă, dar vom fi obligaţi să emitem OUG, pentru că este absolut necesar să reglementăm funcţionarea guvernului, a agenţiilor, a autorităţilor şi a celorlalte structuri ale administraţiei care se află în subordinea guvernului. Vom opera, cu siguranţă, modificări şi în ceea ce priveşte structura altor instituţii şi vom folosi toate prevederile legale pentru a ne asigura că inclusiv funcţionarii publici, mai ales în cadrul ministerelor care suferă modificări, sunt suficient de pregătiţi şi dispuşi să aplice programul nostru de guvernare”, a declarat liderul liberalilor.
Ludovic Orban are de gând să înlocuiască chiar și oamenii din eșalonul doi din toate instituțiile de stat, mai ales dacă sunt din rândurile social-democraților, pe motiv că și liberalii au destui oameni capabili.
„Sunt suficienţi oameni capabili şi-n PNL, şi-n cadrul partenerilor sociali cu care am colaborat de-a lungul timpului, care pot să furnizeze suficientă expertiză, pe orice poziţie de demnitate publică, la nivel guvernamental, indiferent că e vorba de ministru, secretar de stat, preşedinte de autoritate, de agenţie sau alte nivele decizionale”, a afirmat Orban.
Nu același lucru se poate spune și de funcționarii „antici” din perioada pre-PSD pentru că acolo altcineva va lua deciziile cu privire la păstrarea sau înlocuirea lor. Astfel că, ministrul desemnat, cel care va conduce ministerul, are posibilitatea să facă o evaluare a tuturor celor care lucrează în minister. Cu toate acestea, Orban spune că este nevoie de o schimbare radicală.
„Este prematur să facem o evaluare, dar vom pregăti în momentul elaborării actului normativ şi o evaluare privind impactul asupra personalului”, a conchis Orban.
Deși are planuri „mărețe”, Orban mai are un mare hop de trecut, fiind acela de învestire a propriului cabinet, nu de alta, dar nici el nu-i dă prea multe șanse.