Guvernul vrea să votați prin corespondență că e mai ieftin, cel puțin așa iese din calculele făcute de el, adică 25 de euro pe vot, dacă e prin corespondență, sau 50 de euro pe vot la o secție de votare.
Peste 5.300 de alegători români s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
„Din informaţiile AEP există alegători care s-au înregistrat cu opţiunea de a vota la o secţie de votare, deşi nu locuiesc în străinătate şi nici nu intenţionează să călătorească în afara ţării în zilele destinate alegerilor, şi anume 8/9/10 noiembrie şi 22/23/24 noiembrie 2019. Aceste fapte pot atrage înfiinţarea artificială de secţii de votare, în detrimentul alegătorilor care intenţionează cu adevărat să voteze la o secţie de votare din străinătate şi ridică, implicit, costurile în mod nejustificat”, au transmis reprezentanții AEP.
Costul estimat al votului prin corespondenţă ar fi de două ori mai mic decât cel exprimat în cadrul unei secţii de votare.
„Din analiza financiară a costurilor estimative a celor două variante de vot, realizată de AEP pe baza comunicărilor din partea comunităţilor de români din străinătate şi a reprezentanţelor diplomatice, reiese că pentru a înfiinţa o secţie de votare, costul aproximativ se poate ridica până la 100.000 euro. Suma include chiria pe cele opt zile necesare funcţionării secţiei de votare (trei zile destinate votării efective şi o zi pentru activităţile administrative ulterioare votării, pentru fiecare tur de scrutin în parte), precum şi remuneraţia personalului acesteia. Prin urmare, din analiza acestor date, precum şi a celor comunicate de Poşta Română cu privire la costurile pe care le implică votul prin corespondenţă, reiese că pentru votul prin corespondenţă costul estimativ este de 25 euro/vot pentru ambele tururi de scrutin, în timp ce pentru votul la o secţie de votare costul estimativ este de 50 euro/vot pentru ambele tururi de scrutin”, spun cei de la AEP.
AEP le recomandă cetăţenilor din străinătate să opteze pentru votul prin corespondenţă, pentru că are o procedură simplă, sigură şi eficientă şi reprezintă o modalitate modernă de vot anticipat la distanţă.
Printre avantajele acestuia mai sunt menţionate evitarea aglomeraţiei de la secţiile de votare, precum şi a costurilor cu deplasarea la secţie.
Cei care doresc să se preînregistreze trebuie să acceseze portalul www.votstrainatate.ro. Întrebări şi sesizări legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro