În România se moare pe capete din cauza epidemiei de coronavirus, iar PSD are chef de jocuri politice prin care vrea să mai câștige puțină simpatie, după ce a îngropat țara în datorii.
Astfel că acum, a aprobat o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor intitulată „Virusul Cîţu a infectat economia naţională”. Cinismul nesimțit de care dau dovadă cei din PSD arată, încă o dată, că aceștia au alte priorități decât salvarea de vieți.
Prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, susţine că prin votul la moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, PSD demonstrează din nou că nu se poate abţine să se folosească de criza sanitară pentru a obţine câştiguri politice.
„Aceeaşi majoritate care a pus pe butuci economia României a dat dovadă azi de un tupeu incredibil prin votul împotriva ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu. PSD demonstrează din nou că nu se poate abţine să se folosească de criza sanitară pentru a obţine câştiguri politice. Nimeni responsabil de situaţia finanţelor pe care am găsit-o la preluarea guvernării nu ar trebui să mai deschidă gura o bună perioadă de timp”, a scris Turcan, pe Facebook.
Ea arată că Guvernul PNL şi ministrul Finanţelor au reuşit:
- să repare erorile financiare lăsate de ultimele guverne PSD;
- să asigure finanţare fără dobânzi pentru zeci de mii de agenţi economici aflaţi în dificultate;
- să stabilizeze bugetul public într-o situaţie economică deosebit de dificilă pentru România; să evite o cădere dramatică a economiei;
- să acopere cheltuieli ale statului român, multe dintre ele lăsate restante de PSD: medicamente, materiale sanitare, salarii, pensii, indemnizaţii de şomaj şi indemnizaţii sociale;
- să crească credibilitatea economiei româneşti în ochii investitorilor; să scoată la iveală matrapazlâcurile guvernelor PSD.
„PSD nu pare capabil să gestioneze nici măcar finanţele unei administraţii de bloc, ce să mai vorbim despre evaluarea finanţelor unei ţări şi a unei guvernări care şi-a asumat că învinge criza? Dar ar putea să pornească de undeva: să pună mâna pe o carte de economie de clasa a XI-a”, mai spune Raluca Turcan.
În România se moare pe capete, dar asta nu contează pentru PSD
Social-democraţii consideră că PNL s-a compromis definitiv susţinându-l în continuare pe Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, despre care spun că a reuşit o performanţă unică în istoria politică modernă, devenind ministrul Finanţelor împotriva căruia au trecut moţiuni simple la Senat şi la Camera Deputaţilor în aceeaşi legislatură.
„PNL s-a compromis definitiv, Cîţu a devenit un repetent istoric – de patru ori în şase luni. Succesul moţiunii simple iniţiată de PSD împotriva Virusului Cîţu a reuşit să arate ţării două lucruri importante. Primul, să prezinte din nou adevărata faţă a celui care împrumută miliarde de euro pe spinarea românilor, dar nu dă socoteală despre cum toacă banii ţării. Iar românii au văzut că avem un ministru al Finanţelor nu doar profund neserios, dar, din păcate, şi îngrijorător de agresiv, ameninţând cu dosare penale pe oricine îl deranjează cu întrebări. Al doilea este faptul că Florin Vasile Cîţu a devenit un ministru al Finanţelor cu adevărat repetent. A picat de două ori la votul din comisiile de specialitate, după audieri în care s-a umplut de penibil, dar a fost păstrat în componenţa echipelor Orban 1 şi 2. Acum, Cîţu a reuşit o performanţă unică în istoria politică modernă, reuşind să devină ministrul Finanţelor împotriva căruia au trecut moţiuni simple şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor, în aceeaşi legislatură”, spun cei din PSD.
PMP atacă PSD pentru prostia de care dă dovadă
Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, care a fost aprobată de plenul Camerei Deputaţilor, iar cei din PMP consideră că aceasta este un eşec pentru PSD, nu pentru Florin Cîţu.
„Cred că această moţiune este un eşec pentru PSD, nu pentru Cîţu. Este un nou capitol în care PSD-ul demonstrează că nu ştie să aibă comportament de partid responsabil în România. Să politizezi o criză de sănătate publică, în loc să vii cu soluţii, este prea mult.Ministrul Cîţu trebuie să-şi vadă de activitate şi acest semnal este un semnal de frustrare al PSD, care vrea să ne aducă înapoi în epoca Dăncilă. Nu se mai poate!”, a declarat liderul PMP, Eugen Tomac.
