Ministerul rus al Apărării a transmis, joi, prin vocea purtătorului de cuvânt o serie de afirmații false, complet opuse realității din teritoriu. Astfel, propagandistul lui Șoigu a transmis că forțele ruse nu efectuează niciun atac cu rachete, aer sau artilerie asupra orașelor Ucrainei.
Totodată, instituția a mai transmis că armata rusă nu lovește în orașele Ucrainei și nu amenință populația civilă. Mesajul vine în contextul în care Ucraina este atacată din toate părțile de forțele ruse care în jurul prânzului au ajuns în apropierea Kievului.
Un discurs halucinant a fost punctat și prin declarațiile președintelui Dumei de stat (Parlamentul rus, n.red.), Volodin Viaceslav Viktorovici, care a spus tot joi că acțiunile Rusiei ”vizează exclusiv protejarea păcii”, iar ucrainenii sunt ”un popor frate”.
„Trebuie să trăim în prietenie, armonie, amintiți-vă că bunicii și tații noștri au luptat împreună pentru asta”, a scris Volodin, pe Telegram, în timp ce forțele ruse atacă Ucraina.
Iată un fragment din declarația purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării,apărută în jurul orelor 13:30:
”(…) Unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei continuă să bombardeze orașele pașnice din Donbas. Există victime în rândul populației civile din Republicile Populare Donețk și Lugansk. Forțele armate ruse nu efectuează niciun atac cu rachete, din aer sau de la sol asupra orașelor Ucrainei. Militarii serviciului de frontieră al Ucrainei nu au rezistat unităților ruse. Datele de recunoaștere arată că unități separate și militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei își părăsesc pozițiile, abandonând armele. (…) Armele de înaltă precizie ale Forțelor Armate Ruse dezactivează doar infrastructura militară, instalațiile de apărare aeriană, aerodromurile militare și aeronavele Forțelor Armate ale Ucrainei. Atragem atenția presei că Serviciul de Securitate al Ucrainei o pregătește și deja implementează provocări după modelele binecunoscute ale Căștilor Albe. În orașele ucrainene, s-au realizat filmări video cu așa-numitele „victime în masă” în rândul populației civile din Ucraina. Videoclipurile pregătite sunt distribuite prin canale telegram controlate și rețele sociale. Scopul lor este să acuze Rusia (…) pentru a intimida populația civilă și de a difuza pe canalele TV occidentale. Vreau să subliniez că Forțele Armate Ruse nu lovesc în orașele Ucrainei. Nimic nu amenință populația civilă”.