sâmbătă, septembrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiÎnfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor, contestată la CCR

Înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor, contestată la CCR

Opoziția a sesizat Curtea Constituţională în privinţa proiectului de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 90/2018 referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor. 

„PNL, împreună cu USR, a sesizat CCR pentru neconstituţionalitatea legii de aprobarea a Ordonanţei de Urgenţă 90/2018. Acea ordonanţă de urgenţă care priveşte Secţia de investigare a infracţiunilor săvârşite de către magistraţi. Avem motive atât cu privire la modul în care a fost adoptată această OUG, precum şi modalitatea exactă în care au fost formulate textele normative din cuprinsul OUG”, a declarat deputatul liberal Ioan Cupşa.

Ca o noutate, au solicitat CCR să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu un număr de patru întrebări preliminarii, care, speră ei, odată trimise Curţii Europene şi Curtea Europeană pronunţându-se asupra acestor întrebări va lămuri pentru totdeauna pe fiecare dintre noi dacă raportul MCV, rapoartele din desfăşurarea activităţii de monitorizare, control şi verificare al nostru sunt obligatorii. 

Pe de altă parte, deputatul USR Stelian Ion a precizat că partidul său consideră recomandările din rapoartele MCV obligatorii pentru România. 

„Noi considerăm că aceste recomandări sunt obligatorii pentru România şi CCR, indiferent că va sesiza sau nu va sesiza Curtea Europeană cu privire la această chestiune, va trebui să ţină cont de practica sa anterioară şi anume de Decizia 2 din 2012 în care a spus foarte clar că aceste recomandări din cadrul rapoartelor pe MCV ale Comisiei Europene sunt obligatorii. Mai mult, ne-am opus şi USR şi PNL şi în Comisia Iordache şi în plen, ori de câte ori s-a discutat despre instituirea acestei Secţii speciale de anchetare a magistraţilor, pentru că, aşa cum am văzut zilele trecute, ea a devenit un instrument de presiune asupra magistraţilor”, a explicat Stelian Ion. 

PNL și USR au invocat motive foarte clare şi consistente de neconstituţionalitate, între ele lipsa urgenţei, au invocat încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, dar și obligativitatea acestor rapoarte pe MCV.

 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate