miercuri, mai 14, 2025
AcasăAgenda ZileiInițiativa USR - Fără penali în funcții publice, adoptată de Camera Deputaților

Inițiativa USR – Fără penali în funcții publice, adoptată de Camera Deputaților

Propunerea legislativă privind iniţiativa USR de revizuire a Constituţiei României – Fără penali în funcţii publice, a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu 295 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Propunerea legislativă prevede completarea articolului 37 din Constituţie – Dreptul de a fi ales – cu un nou text, potrivit căruia cetăţenii condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.

Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea Senatului. Potrivit Constituţiei, pentru a deveni lege, trebuie validat referendumul organizat în 30 de zile de la adoptarea în Senat.

„Fără penali în funcții publice” face un pas înainte

Potrivit liderului USR, Dan Barna, în sfârşit, vocea unui milion de români contează.

„În sfârşit semnătura şi vocea unui milion de cetăţeni astăzi contează. În al 12-lea ceas, la sfârşitul acestei sesiuni extraordinare, vocea unui milion de români care au semnat această iniţiativă contează. E vocea celor care vor o Românie normală, care cer spitale funcţionale, şcoli decente, drumuri şi autostrăzi fără gropi, e vocea celor care, când văd hoţie în instituţii publice, se revoltă şi refuză să treacă mai departe”, a a firmat Barna.

„Fără penali în funcţii publice” înseamnă de fapt eliminarea sfidării din viaţa publică.

„Este un act sanitar pentru România. Astăzi o frază devine realitate: nu mai este posibil să intri în funcţii publice cu o condamnare penală şi să pretinzi că ai justificare să conduci acea instituţie. Niciunul dintre votanţii oricărui partid nu a spus vreodată că este de acord să premieze hoţia. Este de datoria noastră morală să facem acest pas. Nu mai putem tolera penali în funcţii publice”, a mai spus Barna.

Liberalii s-au bătuit și ei cu pumnul în piept pentru inițiativa USR

De asemenea, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a spus că liberalii susţin această iniţiativă, care nu trebuie să fie pătată politic.

„Liberalii, alături de preşedintele Klaus Iohannis, au fost principalii promotori ai referendumului privind interzicerea graţierii şi amnistierii pentru penali. În urma acestui referendum, 5 milioane de români au spus ‘da’ propunerii înaintate de preşedinte şi susţinute de PNL. PNL a depus un proiect prin care include şi această iniţiativă civică. (…) Ca şi semnatar al acestei iniţiative, ca şi om care am ajutat la strângerea de semnături mi-aş fi dorit ca această iniţiativă să nu fie pătată politic, pentru că cei care au semnat au avut un cap de tabel, fără sigle de partid, fără doctrine”, a arătat Roman.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate