vineri, octombrie 4, 2024
AcasăAgenda ZileiInstitutul Revoluției Române din Decembrie 1989 va fi desființat

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 va fi desființat

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 va fi desființat după ce Senatul a adoptat, cu 84 de voturi „pentru” şi 54 „împotrivă”, un proiect iniţiat de Guvern în acest sens. 

Investigative Report a scris despre infamul institut și cum a ajuns Ion Iliescu să-l conducă în materialul „De la matrioska la maskirovka: Institutul Revoluției lui Ion Iliescu”. 

Acum, Comisia juridică din Senat a dat raport de admitere proiectului iniţiat de Guvern privind desfiinţarea acestui institut.

Proiectul pentru aprobarea OUG nr. 91/2019 privind desfiinţarea IRRD 1989, precum şi pentru abrogarea legii de înfiinţare a institutului a revenit în dezbatere la Senat, după ce forma trimisă la promulgare cu titlul „Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea IRRD 1989” a făcut obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate, formulată de Executiv, cu obiecţii respinse de CCR, dar şi al unei cereri de reexaminare din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

„Considerăm că soluţia adoptată de Parlament în sensul respingerii ordonanţei de desfiinţare a IRRD 1989 trebuie reanalizată, în condiţiile în care acest institut şi-a dovedit de-a lungul timpului ineficienţa. În acest sens, apreciem că soluţia legislativă de aprobare prin lege a OUG nr. 91/2019 ar fi în total acord cu prerogativele de control parlamentar conferite de legiuitorul constituant Parlamentului. Din această perspectivă, decizia de a remedia cheltuirea ineficientă de fonduri publice prin desfiinţarea instituţiilor care nu servesc scopului pentru care acestea au fost create reprezintă nu numai o atitudine consonantă cu rolul conferit Parlamentului prin Legea fundamentală – aceea de organ reprezentativ suprem al poporului român -, ci şi o probă de ataşament al parlamentarilor, în exercitarea mandatului, faţă de interesele cetăţenilor, precum şi o dovadă de autentică moralitate”, se explica în cererea de reexaminare a şefului statului.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 se desființează

Linerala Alina Gorghiu a cerut parlamentarilor, in cadrul dezbaterilor, să voteze pentru desfiinţarea acestui institut, deoarece a produs exclusiv un act de ipocrizie şi impostură ştiinţifică.

„O scrisoare deschisă a fost remisă presei din partea Societăţii din Timişoara, a Asociaţiei Revoluţionarilor Fără Privilegii şi din partea Fundaţiei Gheorghe Ursu. Aceşti oameni, care cunosc foarte bine fenomenul Revoluţiei şi ce s-a întâmplat în 1989, spun un singur lucru despre acest institut – că a avut un efect minor, dar neconvingător, că, din păcate, ce a produs acest institut a fost exclusiv un act de ipocrizie şi impostură ştiinţifică, pentru că a pretins studierea represiunii şi a scos lucrări şi studii despre fapte evidente care au produs moartea a peste 1.000 de români, fără ca măcar, instituţional, să-i numească pe aceşti autori ai crimelor”, a susţinut Gorghiu.

De asemenea, senatorul social democrat Lucian Romaşcanu a fost de acord cu faptul că legea privind înfiinţarea acestui institut ar trebui corectată, dar că nu vede raţiunea desfiinţării lui, fiind singurul dedicat cercetării a ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989.

Potrivit senatorul USR PLUS Cristi Berea, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 este o fraudă financiară şi o ticăloşie morală, care nu a produs nimic relevant pentru cercetarea din România.

„În cazul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, avem de-a face cu o fraudă financiară, precum şi cu o ticăloşie morală. Institutul, condus de inculpatul Ion Iliescu şi de Gelu Voican Voiculescu, ambii trimişi în judecată în Dosarul Revoluţiei din 1989 pentru infracţiuni contra umanităţii, a fost un institut de mistificare a adevărului despre Revoluţie. Ion Iliescu a putut fi reales preşedinte de trei ori, pentru că nu am aflat cum au decedat peste 1.000 de oameni. Institutul nu a produs nimic de valoare sau relevant pentru cercetarea din România, cu atât mai puţin, despre evenimentele din 1989”, a spus Berea.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate