Învestirea Guvernului Orban al treilea este aproape de a se concretiza, cu toate că unele partide de stânga nu au dorit să voteze pentru Executivul condus de liderul PNL.
Astfel că, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că parlamentarii ALDE nu vor să consimtă la un aranjament jenant de învestire a Guvernului Orban şi să fie complici la instalarea dictaturii Iohannis.
„Astăzi, preşedintele ne cere să ne batem joc de democraţie. A învestit un prim-ministru care a fost trântit de o moţiune de cenzură după ce adoptase 25 de ordonanţe de urgenţă, printre care de acum faimoasa ordonanţă cu alegerile anticipate, respinsă în integralitatea ei de Curtea Constituţională a României. A fost desemnat a doua oară şi şi-a depus mandatul. Curtea Constituţională a constatat că desemnarea a fost neconstituţională. A învestit un al doilea prim-ministru, într-un simulacru cu care să prostească o ţară întreagă. Ca şi Orban, Cîţu crede că participă la o joacă pe seama Parlamentului şi a ţării şi vine cu 10 minute înainte de vot cu depunerea mandatului. Unde vă treziţi? Să vă fie ruşine! Şi, ce să vedem, preşedintele persistă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Ni-l propune tot pe Orban, pentru că ceea ce s-a întâmplat până acum nu-i de ajuns”, a scris Tăriceanu sâmbătă pe Facebook.
Pe de altă parte, Victor Ponta a afirmat că votul său este împotriva învestirii Guvernului Orban și reprezintă un protest faţă de modul egoist şi dezastruos în care PNL tratează ţara în aceste momente de criză.
„Astăzi, eu voi vota împotriva Guvernului Orban – vreau ca cineva să le arate furia şi indignarea oamenilor faţă de lipsa de responsabilitate şi seriozitate a PNL. Eram pregătiţi toţi să ne călcăm pe inimă şi să votăm joi Guvernul Cîţu, dar acesta a dezertat în ultimul moment pentru ca PNL să se întoarcă la Ludovic Orban”, a scris Ponta pe Facebook.
USR votează învestirea Guvernului Orban
Aproape toți parlamentarii USR vor fi prezenţi la votul de învestitură a Guvernului Orban din plenul reunit al celor două Camere, a precizat preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna.
„Tot aud de ieri că unii nu ar veni azi să voteze, că poate nu e sigur, că există un risc şi că e mai sănătos şi mai comod să stăm deoparte. Astăzi, când trebuie să votăm învestirea unui guvern, în plină criză de coronavirus, nu se poate să ne dăm loviţi. Pentru că astăzi: ‘asta e meseria noastră şi trebuie să ne-o facem’. Despre asta e cuvântul responsabilitate. Cu doar câteva excepţii foarte bine justificate, parlamentarii USR vor fi prezenţi în Parlament la votul de astăzi. Vom vota pentru învestire şi o vom face la vedere. Speram că şi celelalte grupuri vor face la fel”, a scris liderul USR pe Facebook.
Guvernul va asigura resursele bugetare pentru priorități în sănătate
Viitorul guvern va asigura cu prioritate resursele bugetare necesare pentru achiziţia în procedură de urgenţă simplificată a materialelor sanitare şi a echipamentelor medicale necesare.
„Partidul Naţional Liberal şi-a asumat această sarcină dificilă a guvernării în vremuri grele pentru ţară şi cu un nou Guvern, cu puteri depline, sunt convins că va reuşi să gestioneze cât mai bine situaţia provocată de pandemia COVID-19. Guvernul va asigura cu prioritate resursele bugetare necesare pentru achiziţia în procedură de urgenţă simplificată a materialelor sanitare şi a echipamentelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19. În acelaşi timp, instituţiile implicate în gestionarea riscurilor de răspândire a epidemiei de Coronavirus vor fi mobilizate la capacitatea maximă cu resursele bugetare, materiale şi umane disponibile pentru controlul, monitorizarea şi sprijinirea persoanelor expuse riscurilor de infecţie cu COVID-19”, au transmis oficialii Guvernului.