miercuri, mai 21, 2025
AcasăAgenda ZileiIohannis: România intră în stare de urgență de luni

Iohannis: România intră în stare de urgență de luni

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat că România stare de urgenţă începând de luni.

„Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, a declarat şeful statului. 

Potrivit președintelui, starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.

„În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a explicat Iohannis.

Iohannis le-a cerut românilor să evite contactele care nu sunt absolut necesare şi să se informeze din surse publice.

„Dragi români, autorităţile îşi fac treaba, Guvernul şi-a făcut treaba şi până acum foarte bine, dar singuri nu vom reuşi să facem decât o parte din treaba care trebuie făcută. Avem nevoie de voi, dragi români! Avem nevoie de voi ca să respectaţi îndrumările, indicaţiile autorităţilor, avem nevoie să respectaţi regulile de igienă care sunt transmise pe canalele publice şi da, avem nevoie să evitaţi contactele care nu sunt absolut necesare – ştiu că acest lucru este puţin mai greu – şi da, avem nevoie să vă informaţi corect, din surse publice, direct de la autorităţi”. a arătat Iohannis.

România a mai trecut o singură dată prin starea de urgență, în ultimii 30 de ani, iar momentul a fost în 1999 în timpul mineriadei. În momentul de față, România se află în scenariul al treilea cel în care avem între 100 și 2000 de cazuri de coronavirus. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate