marți, august 9, 2022
AcasăAgenda ZileiIohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale

Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale

Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale, sau, mai precis, legea pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Actul normativ elimină pensiile speciale pentru parlamentari.

Pe 17 februarie, Parlamentul a adoptat cu amendamente proiectul iniţiat de PSD şi a respins proiectele USR PLUS şi PNL pe aceeaşi temă.

Prin acest act normativ articolele 49 şi 50 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor se abrogă.

„De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor”, prevede actul normativ.

România are, în prezent, 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru aceştia este de aproximativ 9.600 de lei, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

„În momentul de faţă avem 9.500 de beneficiari de pensii speciale şi pensia medie pentru aceştia este undeva de 9.600 de lei, în timp ce în sistemul de pensii publice avem aproximativ 4,9 milioane de pensionari cu o pensie medie de 1.500 de lei şi în total în România există aproximativ 2,7 milioane de pensionari care sunt sub nivelul pensiei medii. Normal că toată lumea resimte ca o inechitate ceea ce s-a întâmplat în timp prin vot în Parlament pe sistemul de legi speciale”, a spus ministrul Muncii, la Realitatea Plus.

Aceasta spune că că pensiile şi veniturile trebuie să crească echitabil, iar în materie de pensii trebuie urmărit principiul contributivităţii.

Potrivit ei, în materie de pensii trebuie să te gândeşti la întregul efort bugetar, cât de mult pot creşte pensiile, cât de echitabilă este această majorare şi noi optăm pentru o formulă în care să crească mai repede pensiile mai mici şi să le ajungă din urmă pe cele care au crescut mai repede, şi să punem un pic degetul şi pe pensiile speciale.

De-a lungul anilor au existat mai multe scandaluri legate de eliminarea pensiilor speciale.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate