AcasăAgenda ZileiIsraelul face ce știe: ucide copii palestinieni. În Gaza, în urma unui...

Israelul face ce știe: ucide copii palestinieni. În Gaza, în urma unui atac terorist israelian, au fost ucise peste 25 de persoane, 13 fiind copii

Cel puţin 30 de persoane, între care 13 copii, au fost ucise în două lovituri aeriene israeliene asupra unor case din Fâşia Gaza, a anunţat Protecţia civilă palestiniană, relatează duminică AFP.

O primă lovitură s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi, între care 13 copii, într-o locuinţă familială la Jabalia, în nordul Gaza, şi „peste 30 de răniţi” duminică dimineaţă devreme, a precizat Protecţia civilă.

Salvatorii palestinieni au vorbit despre o altă lovitură israeliană asupra unei case din cartierul al-Sabra din Gaza City, care s-a soldat cu cinci morţi şi mai mulţi dispăruţi. „Un anumit număr de civili sunt în continuare sub dărâmături”, au precizat ei.

Armata israeliană luptă împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas şi altor grupări armate în Fâşia Gaza, precum şi mişcării islamiste libaneze Hezbollah în Liban.

Războiul a fost declanşat de atacul surpriză lansat pe 7 octombrie 2023 de Hamas în sudul Israelului. Acest atac s-a soldat cu moartea a 1.206 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP realizat plecând de la date oficiale şi care include ostaticii morţi sau ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Peste 43.550 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană declanşată drept represalii în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas din Gaza, considerate fiabile de ONU.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate