marți, decembrie 5, 2023
AcasăAgenda ZileiJumătate din România ar putea fi vaccinată până în septembrie, vor autoritățile

Jumătate din România ar putea fi vaccinată până în septembrie, vor autoritățile

Jumătate din România ar putea fi vaccinată împotriva COVID-19, până în septembrie, este de părere premierul Florin Cîţu, care a afirmat că obiectivul său este de a avea 10,4 milioane de persoane vaccinate.

„Ieri m-am asigurat că vom mai lua încă 8 milioane de vaccinuri. În septembrie, obiectivul meu este de a avea 10.400.000 de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ce ne-am dorit şi să putem să scăpăm de pandemie. Deci, pentru mine, vaccinarea este o prioritate, merge bine până acum, va merge şi mai bine de acum şi veţi vedea. Partea de cheltuieli şi de cine suportă se va rezolva”, a declarat premierul.

Premierul a subliniat în context că, din datele pe care le deţine, în România, în acest moment, lumea vrea să se vaccineze anti COVID, dând asigurări că există suficient personal medical care să asigure derularea în bune condiţii a campaniei de vaccinare.

Jumătate din România, vaccinată până în septembrie

„Să ştiţi că primesc şi de la spitale private şi de la companii private tot felul de oferte pentru a pune la dispoziţie gratuit centre de vaccinare sau personal. Deci nu este o problemă. Din ce am văzut eu şi văd şi interesul pentru etapa a doua, în România, în acest moment, lumea vrea să se vaccineze, ceea ce e un lucru foarte bun şi de aceea am şi făcut acest efort. Vom face un efort bugetar, nu mi se pare deloc mare, pentru a lua cele 8 milioane de doze în plus, să ne asigurăm că în septembrie vom avea 10,4 milioane de oameni vaccinaţi”, a afirmat Cîţu.

Mai mult, acesta spune că ordonanţa de urgenţă privind finanţarea centrelor de vaccinare o să fie elaborată până vineri.

„Este o ordonanţă care este în procedură de avizare. Sper să fie gata până vineri. Trebuie clarificat mecanismul de plată. Cred că mergem într-o direcţie, aşa cum am folosit şi până acum, prin Ministerul Sănătăţii, cu decontare de la bugetul de stat. Vreau să fiu foarte atent la criterii, pentru că au fost situaţii în trecut când nota de plată a fost supraevaluată, să spunem aşa, în unele situaţii şi vreau să mă asigur că avem criterii clare prin care se definesc aceste cheltuieli”, a arătat el.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate