Omul de afaceri Nicolae Badea a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de fraudare a fondurilor europene, fiind acuzat că în perioada 2010-2013, prin folosirea mai multor documente false ar fi solicitat și obținut pe nedrept, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, suma de 206.000 lei.
Acuzația apare într-un comunicat emis, joi, de DNA, dar fără menționarea numelui omului de afaceri, numai că numele său apare pe portalul Tribunalului București, ca inculpat pentru fapte de corupție, alături de numele unei asociații care s-a ocupat exact de implementarea proiectului invocat în comunicatul DNA și care este partea responsabilă civilmente, Asociatia Manufuture România, al cărei președinte este chiar Nicolae Badea.
Din asociația Manufuture a lui Badea au mai făcut parte, potrivit Registrului Național al ONG, liberalul Anton Anton și conservatoarea-liberal-umanistă Maria Grapini, care figurează că au renunțat (”s-au retras”) la calitatea de membri ai asociației.

Omul de afaceri Nicolae Badea a fost trimis în judecată pentru pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (11 acte materiale).
În același dosar a mai fost trimis în judecată și complicele său, Mihaela Carmen Mirea, manager financiar în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (7 acte materiale).
Potrivit procurorilor anticorupție, omul de afaceri (Nicolae Badea), în calitate de reprezentant legal al unei asociații beneficiare a unui contract cu finanțare europeană, ar fi depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), în perioada ianuarie 2010 –octombrie 2013, mai multe documente false, pe baza cărora ar fi obținut pe nedrept suma de 206.089 lei. Sumele de bani ar fi fost obținute în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală).
”Obiectivul general al proiectului era acela de a îmbunătăți calitatea vieții prin conectarea populației din mediul rural la informație și educație în scopul dezvoltării culturii antreprenoriale, a capacității manageriale și a spiritului asociativ și civic, precum și a solidarității comunităților rurale din zona țintă.
Între documentele false depuse pentru rambursarea cheltuielilor figurau acte întocmite în numele unor persoane angajate fictiv în cadrul proiectului, dar și în numele unor persoane care, deși angajate în cadrul proiectului, nu au derulat în realitate activitățile menționate în actele respective” – se afirmă în comunicatul DNA.
De asemenea, cheltuielile aferente documentelor false (cheltuieli cu salarizarea angajaților fictivi, cheltuieli cu deplasările efectuate de către angajații fictivi sau angajați care în realitate nu au efectuat deplasările respective) ar fi fost solicitate la rambursare în cadrul cererilor depuse la autoritatea de management.
Nicolae Badea ar fi fost ajutat de managerul financiar al proiectului, coinculpat în cauză, prin aceea că ar fi verificat și semnat documente care atestau împrejurări nereale cu privire la cheltuielile solicitate la rambursare.
În cauză au fost instituire măsurii asigurătorii asupra bunurilor celor doi inculpați, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 209.161 lei, reprezentând prejudiciul creat în cadrul proiectului, se mai afirmă în comunicatul DNA.
Nicolae Badea este, la fel ca și infractorul Gabriel (Puiu) Popoviciu (refugiat la Londra), ginerele lui Ion Dincă (zis ”Te-leagă”), fost prim-vicepremier în ultimul guvern comunist, deținător al mai multor poziții de forță în ierarhia de partid și de stat înainte de 1989.
El a înființat, potrivit termene.ro, foarte multe firme în România (cel puțin 24 de societăți comerciale distincte), printre care Computerland, Alltrom, Unitech, Mobilcom, Relco, Media Sat, Pepper PR, Asgo Telecom, Microtech Electronic, Griro SA și este unul dintre cei 7 administratori ai Orange Romania SA, o afacere care doar anul trecut a avut un profit de o jumătate de miliard de lei. Nicolae Badea este, de fapt, și acționar la Orange Romania prin intermediul societății Radcom Inv SRL, care este deținută de el prin Computerland Romania SRL și de o persoană fizică.

A fost președintele consiliului de administrație al clubului de fotbal Dinamo, al cărui finanțator a rămas în continuare.
Nicolae Badea a adus în țară francizele Pizza Hut și KFC, dar este și dealer pentru România al producătorului de articole de îmbrăcăminte Benetton și al firmei de aparatură electronică JVC.
Manuale de zeci de mii de euro și platformă informatică de sute de mii de euro pentru proiectul lui Nicolae Badea
Asociația Manufuture Romania, implicată în fraudarea fondurilor europene, a fost înființată în 2006, cu sediul în str Fabrica de Glucoză nr 15, sector 2 și este condusă de un consiliu director format din Nicolae Badea – președinte, Cornelia Rotaru și Florea Costache, vicepreședinți.
Doar în perioada 2010-2011, Asociatia Manufuture Romania a fost beneficiara, în cadrul proiectului CAIR, a 9 contracte de achiziție publică în valoare de aproape 600.000 de euro (2.880.136 lei).
Potrivit datelor de pe SICAP, în perioada 2010-2011 au fost cheltuite sume uriașe pentru achiziționarea de manuale de formare (65.000 euro!), studii de cercetare și dezvoltare strategii (74.000 euro!), sau pentru platforma informatică a CAIR (297.000 euro!).
Astfel cele mai importante contracte au fost încheiate cu:
- Felix Telecom SRL, în valoare de 1,438 milioane lei (296.522 Eur), încheiat în 20 noiembrie 2010 și reprezentând ”contract de furnizare platformă informatică pentru CAIR”,
- SC Pro Management SRL, în valoare de 327.000 ron (67.423 euro), încheiat pe 3 decembrie 2010, pentru un contract de ”instruire administratori centre CAIR pentru proiectul Crearea Rețelei de Dezvoltare Rurală”
- Centrul Pentru Pregătire Informatică SA, în valoare de 358.830 ron (73.986 euro), din 3 decembrie 2010, pentru ”studii de cercetare și dezvoltare strategii pentru proiectul Crearea Rețelei de Dezvoltare Rurală”.
- Centrul Pentru Pregătire Informatică SA, în valoare de 313.500 ron (64.639 euro), din 3 decembrie 2010, pentru ”Manuale de formare pentru proiectul Crearea Rețelei de Dezvoltare Rurală CAIR”
- Mobteco Product SRL, în valoare de 148.566,97 ron (30.632 euro), din 7 iunie 2011, pentru ”mobilier și accesorii necesare funcționării CAIR”.
Un cuib de securisti din primul esalon…
Primul socru al lui Nicolae Badea (casatorit cu Liliana) a fost Ion Dinca „Teleaga” [prim-vice-premier al Romaniei comuniste (aprilie 1980 – decembrie 1989)]…
Cel de-al doilea ginere al lui Ion Dinca „Teleaga” fiind Gabriel Puiu Popoviciu (casatorit cu Doina).
Asadar acest socru din prima linie comunista i-a bagat lui Nicolae Badea imediat dupa revolutie cateva fabrici in portofoliu… precum Griro.. Ice Felix.. Microelectronica… cumparate prin mijloace putin ortodoxe.. prin companii offshore prin insulele virgine…
Si el, Nicolae Badea, pe langa faptul ca nu a fost capabil sa le dezvolte… se pregateste sa le vanda terenurile… si asa de gainar este ca se bucura la niste venituri salariale fictive ale unor angajati contractati prin fonduri europene…
De la profesia lui de baza de militian… de la lustruit bocanci si a face rau oamenilor… nu a avut cum sa se dezvolte mai mult pentru ca nu il duce capul … chiar daca socra-su i-a bagat… cum e vorba romaneasca si pe gura si pe fund.
Nah daca a iesit gainar din mama lui tot gainar va muri…